IONUȚ MAZILU S-A ÎNTORS LA RAPID

decembrie 15, 2018

Fostul atacant Ionuț Mazilu se reîntoarce la Rapid, club la care a jucat timp de două sezoane, între 2006 și 2008, perioadă în care a marcat 18 goluri în tricoul alb-vișiniu.

În vârstă de 36 de ani, Mazilu se va ocupa funcția de antrenor la una dintre grupele de juniori ale Centrului de Performanță Rapid București, urmând a începe treaba la începutul lui 2019.

Ionuț a venit la Rapid în vara lui 2006, după șapte sezoane petrecute la Sportul Studențesc, iar în 2008 a fost transferat în prima ligă ucraineană, la Dnipro Dnipopetrovsk, pentru suma de 4 milioane de euro, de unde a plecat, un an mai târziu, la Arsenal Kiev, unde și-a încheiat și cariera, în 2013, la numai 31 de ani.

Mazilu a îmbrăcat tricoul naționalei României de 14 ori, pentru care a marcat trei goluri, două cu Slovenia și unu cu Insulele Feroe, în preliminariile CM 2010.

La Rapid:

  • 2006/2007 – 26 meciuri / 9 goluri
  • 2007/2008 – 19 meciuri / 9 goluri

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top