6 MECIURI 11 PUNCTE

1304 afişări
22 Mar 2015 - 8:38:10 AM
Distribuie:

Antrenorul Cristian Pustai a răsuflat uşurat după prima victorie obţinută pe propriul teren, împotriva Oţelului Galaţi, scor 2-0, de când el a preluat conducerea tehnică.

11028689_928664910501085_1405341823_o

“Este prima victorie pe Giuleşti din acest retur şi asta ne bucură tare mult! Am obţinut 11 puncte după primele 6 meciuri, ceea ce eu consider că este mulţumitor. Mai ales că am obţinut puncte importante împotriva contracandidatelor la evitarea retrogradării. Aprilie însă va fi o lună fierbinte. Urmează încă două calupuri de meciuri, unul de şase, altul de cinci. Avem nevoie de zece puncte din fiecare dintre aceste două serii”, a declarant Pustai în cadrul conferinţei de presă de la final.

În ceea ce priveşte partida cu gălăţenii, antrenorul Rapidului a menţionat: “Meciul n-a fost rezolvat până n-am făcut 2-0, fiindcă atunci când ai avans de un gol nu se poate spune că ai închis partida. Cu toate că, după eliminarea jucătorului de la Oţelul, consider că nu s-a mai pus problema câştigătoarei. Îmi pare bine că am bucurat suporterii! Urmează după cum am mai spus şase meciuri foarte grele, însă sunt convins că vom face treabă bună. Am mai câştigat o finală, iar atmosfera din Giuleşti este foarte bună!”