ADEVARUL CA OBLIGATIE DE PRESA

1574 afişări
27 Aug 2014 - 8:06:28 PM
Distribuie:

Articolul aparut in editia online a cotidianului Pro Sport sub titlul <<Strofele-tabu din imnul clubului Rapid pe care nu le vei auzi niciodata in Giulesti: “Sunt o oda adusa partidului comunist”.

image

Mostenirea controversata lasata de Adrian Paunescu unui club de fotbal dizident>>a avut darul de a scandaliza atat suporterii Rapidului, cat si pe toti cei care reprezinta clubul nostru. Mentionand ca doreste realizarea unui material despre istoria imnului echipei Rapid, jurnalistul a primit informatiile cerute. Insa, in cautarea senzationalului, autorul articolului a trunchiat dialogul avut cu oficialul clubului nostru construind o propozitie care are darul sa lezeze istoria unui imn respectat cu sfintenie de suflarea rapidista. Nu se poate vorbi de o “oda la adresa partidului”, atata timp cat in respectiva strofa nu se pomeneste absolut nimic cu tenta politica.

Mentionam ca nu este prima data cand Pro Sport publica articole care lezeaza imaginea Rapidului si sunt in totala neconcordanta cu adevarul.
Din respect pentru suporterii si pentru istoria acestui club, pe aceasta cale cerem cotidianului Pro Sport acordarea unui drept la replica.