AMICAL | PROGRESUL – RAPID 1-1

Pe un frig pătrunzător și o ploaie măruntă, Rapid a jucat ultimul meci al anului, aliniind, cel puțin în repriza a doua, o echipă foarte tânără, iar copiii de la Rapid U19 au dovedit că sunt soluții de viitor.

Chiar dacă partida s-a încheiat la egalitate, 1-1, Rapid a avut mai multe șanse de gol, printre care și o bară transversală, la șutul de la distanță a lui Dumitrescu.

Rapid a jucat în formula: Drăghia (31′ Achiriloaei, 60′ Lefter) – Băjan, Ignat (46′ Stănici), B. Manole, Oanea (46′ Finica) – Pănoiu (60′ Gogan), R. Lazăr (60′ A. Gheorghe) – Dulca (60′ Ghineț), Drăghiceanu (60′ A. Dumitrescu), Goge (67′ A. Nițu) – Roskopf (46′ C. Ilie).

De la Rapid au lipsit Voicu, Alami, Bonnin, Mallo, Iacob, Sefer, Djuric, Tătaru, Hlistei, Jorza, Dodoi, Piriz, Labeau, Crețu, Cârstocea, Babaua și Catrici.

Progresul Spartac este liderul seriei a III-a, din Liga 3, o formație ce are șanse mari de a promova în acest sezon, și singura echipă ce a învins Rapidul în stagiunea trecută din cel de-al treilea eșalon.

Jucătorii Rapidului au intrat în vacanță, iar reunirea este programată în jurul datei de 10 Ianuarie 2020.

#RapidAreViitor #LegendaContinua