Pancone a ales să plece. Rapid îl regretă şi îi va lăsa mereu uşa deschisă!

4637 afişări
29 Iul 2015 - 4:30:32 PM
Distribuie:

În această dimineaţă, conducerea clubului a acceptat, cu regret, dorinţa lui Daniel Pancu de a părăsi Giuleştiul. În ciuda faptului că abia semnase un nou contract cu echipa sa de suflet, Pancone s-a întors azi din cantonamentul de la Poiana Braşov şi a anunţat că ales să joace în acest an la nou-promovata FC Voluntari.

Pancu

„Îmi pare nespus de rău pentru decizia luată de Pancone! Am sperat în permanenţă că va continua alături de noi, am şi spus că vrem să construim echipa în jurul său, dar el a ales altceva. Aşa cum, întotdeauna, şi el a dorit binele Rapidului, aşa trebuie să facem şi noi acum, să acceptăm şi să respectăm ceea ce crede el că e mai bine pentru omul şi jucătorul Daniel Pancu. Repet, regretăm situaţia creată, îi dorim multă baftă şi îl asigurăm că, oricine ar fi aici la conducere, el se va putea întoarce oricând. Va avea mereu uşa deschisă la Rapid!”, a declarat fostul său coleg, actualul preşedinte, Ovidiu Burcă.