PRECIZARI IMPORTANTE

1059 afişări
06 Oct 2014 - 11:18:39 AM
Distribuie:

~ doua precizari pentru Prosport si pentru opinia publica ~

image

Constatam cu parere de rau ca ziarul Prosport a dezinformat in doua randuri cu privire la incidentul regretabil petrecut vineri seara pe stadionul din Chiajna.

Prima dezinformare.

Prosport a afirmat ca FC Rapid a emis un comunicat la doua zile de la producerea incidentului. FALS. Dupa cum se poate observa usor pe pagina oficiala a FC Rapid, comunicatul a fost emis sambata, 4 octombrie, la ora 4.28 PM. Deci, la mai putin de 24 de ore de la eveniment. Cum meciul de la Chiajna s-a incheiat la ora 23, credem ca a trecut o perioada de timp rezonabila pana la emiterea primei pozitii oficiale a clubului. Nu se poate insinua ca am fi reactionat tarziu.

A doua dezinformare.

In interviul cu cel pe care il prezinta drept autor al gestului reprobabil, Prosport afirma ca articolul ar fi dovada ca oficialii clubului nostru ar minti. Din nou, FALS. Dimpotriva, chiar materialul respectiv confirma spusele noastre. Incidentul s-a petrecut la tribuna a doua a stadionului din Chiajna, in timp ce sectorul rezervat oaspetilor s-a aflat la una dintre peluze. De altfel, potrivit afirmatiilor suporterilor nostri prezenti la meci, organizatorii au pus in vanzare bilete doar la peluze si la tribuna intai. Nu stim care a fost modalitatea de acces la tribuna a doua, nu noi am fost organizatorii meciului.

Este insa cat se poate de clar ca gestul respectivei persoane a fost unul individual si ca a participat la meci pe cont propriu. Ca atare, si raspunderea este individuala. A purta insemnele unui club atunci cand comiti o fapta antisociala nu poate atrage raspunderea clubului, atunci cand nu este vorba despre manifestari organizate de respectivul club.

Ne reafirmam horararea de a interzice accesul la jocurile organizate de FC Rapid pentru autorul gestului reprobabil din meciul de vineri. Asteptam doar o confirmare oficiala, din partea autoritatilor, privind identitatea respectivei persoane.

Am fost si suntem alaturi de Prosport si de intreaga presa din tara noastra in orice demers legat de lupta impotriva rasismului si a violentei pe arenele sportive. Dar nu putem fi alaturi de nimeni atunci cand este vorba despre dezinformari, venite din reavointa sau din lacune de documentare.

Asiguram intreaga presa si opinia publica de faptul ca tratam foarte serios acest caz, cu toate implicatiile lui si ca vom analiza in continuare comportamentul tuturor persoanelor din cadrul clubului, implicate intr-un fel sau altul in eveniment.