RAPID – FK CSIKSZEREDA 1-0

iulie 5, 2019

Rapid a încheiat primul cantonament al verii, cel de la Cheile Grădiștei, cu un meci de verificare împotriva lui FK Csikszereda, formație ce a promovat și ea în liga secundă.

Singurul gol al partidei a fost reușit de către Antonio Sefer, mijlocașul rapidist transformând perfect o lovitură liberă de la 20 metri, în minutul 54.

Daniel Pancu a folosit două echipe diferite, câte una în fiecare repriză, încercând să le ofere tuturor jucătorilor minute

„Nu pun preț pe rezultatele din amicale, însă, într-adevăr, e mai puțin plăcut să vezi Rapid – Miercurea Ciuc 0-1, 0-2 sau 0-3. Este o victorie bună pentru moral. Mă interesează integrarea cât mai rapidă a jucătorilor nou-veniți, a fost o săptămână încărcată, cu antrenamente foarte tari, avem un antrenor secund nou, și preparator (n.r. Yuksel Yesilova), un om pe care mi l-am dorit foarte mult și cu care am lucrat la Voluntari, un profesionist desăvârșit, un om care va da o altă față echipei, din punct de vedere fizic. Până la începutul campionatului fizic vom fi la cel mai înalt nivel”, a spus Daniel Pancu, la finalul partidei cu echipa din Miercurea Ciuc.

Lotul Rapidului va pleca luni, 8 iulie, în Turcia, la Bolu, în cel de-al doilea cantonament al verii, unde va sta până pe 18 iulie, urmând a disputa cel puțin trei meciuri amicale.

RAPID

Ciuculescu (46′ Drăghia) – Băjan (46′ I. Voicu), B. Manole (46′ Mallo), Neacșu (46′ A. Iacob), Demici (46′ Finica) – Pănoiu (46′ R. Lazăr) – Tudoran (46′ Dodoi), Drăghiceanu (46′ Sefer), Oanea (46′ Cârstocea), Goge (46′ Hlistei) – Roskopf (46′ Vlada).

CSIKSZEREDA

Gyenge (46′ Ljuljanovic) – Mitra (46′ Lalic), Csonka (46′ Berde), Palmes (46′ Kovacs), Peszmeg (46 Majzik) – Fodor (46′ Veres), Csuros (46′ Takacs), Eder (46′ Corbu), Kalman (12′ Szekely), Simo (46′ Erdei) – Hodgyai (46′ Magyari)

VIDEO – Meciul integral

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top