JURNAL DE CANTONAMENT, ZIUA 11

Ziua 11: 11 februarie 2019

Rapid a început săptămâna în forță, cu un joc amical disputat foarte devreme, la matineu, cum era o vorbă veche.

Cântarul, la ora 7:45, micul dejun, la 8:00, apoi băieții și-au rămas bun de la Ionuț Voicu, cel care a plecat mai devreme din cantonament, alături de Ovidiu Burcă, pentru a-și începe cât mai repede recuperarea.

La ora 10:00, a urmat ședința tehnică, în care s-a anunțat echipa și s-au oferit ultimele indicații legate de meciul zilei.

Imediat după ședință s-a plecat către terenul unde urma să aibă loc jocul amical cu o echipă de amatori, ce evoluează în liga a șasea germană.

Meciul s-a disputat pe un teren aflat la 10 minute de mers cu autocarul, teren pe care Rapid s-a antrenat în primele zile ale cantonamentului, în complexul Miracle.

Băieții noștri au învins cu 3-0, pe o vreme foarte bună de fotbal, dar rezultatul nu a fost atât de important, ci antrenamentul și faptul că nimeni nu s-a accidentat.

Pancone a folosit o altă echipă față de cea din ziua anterioară, astfel că cei care au învins Kairatul au stat pe unde au putut pentru a viziona meciul, unii sus, într-o gradenă improvizată, alții direct pe marginea terenului.

La ora 13:30, s-a servit prânzul, după care unii au mers la plajă, iar alții la Mall, plimbare, la sala de forță sau la piscină.

Seara, Daniel Pancu a fost invitat la un meci amical, în care membri a mai multor echipe românești aflate în Lara au făcut o echipă și au jucat împotriva unei formații locale.

Pancone a fost în mare formă, reușind trei din cele șase goluri ale echipei românești, ce a câștigat cu 6-2. Pentru selecționata română au evoluat membri ai Rapidului, Farului, Progresului Spartac și Petrolul, lângă aceștia jucând și organizatorul cantonamentului, Cristi Niyazi.

La final, prietenia româno-turcă s-a transpus într-o poză de grup, Pancone fiind unde altundeva decât în centru, așa cum îi stă bine Rapidului.

La ora 19:15, s-a luat cina, ocazie cu care Gabriel Toma a primit un frumos tort, colegii cântându-i „La Mulți Ani”.

După cină, au urmat filmele, tablele, rummy-ul sau pur si simplu odihna sau socializare.