JURNAL DE CANTONAMENT, ZIUA 8

Ziua 08: 08 februarie 2019
#MatchDay

Vineri a fost zi de meci, astfel că ne-am trezit puțin mai târziu, micul dejun fiind programat la ora 9:00.

În așteptarea plecării către stadion, băieții s-au relaxat la o cafea, în lounge.

Pancone și Grig au profitat de ocazie și au discutat individual cu o parte dintre jucători, oferindu-le câteva sfaturi legate de meci, dar și de anumite aspecte legate de cantonament.

A urmat un program de sală, pentru staff, cei doi antrenori trăgând tare pentru a fi în formă maximă.

După prânz, la ora 14, a venit și ora plecării către stadion, un drum de aproximativ 15 minute cu autocarul, pentru meciul cu Szeged, o echipă ce este cazată în același hotel cu Rapid.

Maghiarii nu au ieșit în evidență prin foarte multe lucruri, doar prin agresivitatea exagerată și printr-un vârf de atac de 2.02 metri, Sasa Popin, ce a fost rezerva lui Matulevicius pe vremea când cei doi jucau la Pandurii.

Meciul a fost scurt, Pancone oprindu-l chiar la fix, deoarece echipă din Ungaria a avut alte intenții decât să joace un meci de verificare.

Ciucu a fost lovit de un adversar cu cotul în ceafă, intenționat, iar în acel moment era clar că nu se mai poate juca.

Chiar și unul dintre românii de la Szeged era dezamăgit de atitudinea colegului lui, dar era obișnuit cu stilul lor.

Ulterior, la hotel, antrenorul maghiarilor, un sârb, i-a dat dreptate lui Pancone în legătură cu decizia de a scoate echipa de pe teren.

A urmat un joc școală, între echipa din prima repriză și cea care ar fi trebuit să intre în a doua, câștigată cu 3-2, de formația mai proaspătă, formată din Matu, Iacob, Duriță și câțiva tineri.

În așteptarea autocarului, băieții au spionat o posibilă adversară a Rapidului din sezonul viitor, Petrolul Ploiești, care a avut meci amical cu Desna.

Ajunși la hotel, am fost întâmpinați în holul hotelului de către noii noștri vecini, „prietenii” de la CSA Steaua, cei care vor sta și ei două săptămâni în Melas. 🙂

Seara a fost relaxată, oboseala cantonamentului începând să se simtă, astfel că ziua de sâmbătă va fi una mai ușoară.