RAPID – SZEGED, ÎNCHEIAT DUPĂ 27 DE MINUTE

februarie 8, 2019

Cel de-al doilea amical al Rapidului din Antalya s-a încheiat mult mai repede decât ar fi trebuit, Daniel Pancu fiind nevoit să scoată echipa de pe teren, în minutul 27, la scorul de 0-0.

După ce pe parcursul acestor minute ungurii de la Szeged 2011 au jucat extrem de dur, faza care a pus capac s-a petrecut în careul nostru, când după o degajare, Ștefan Ciuculescu a fost lovit intenționat cu cotul în gât de către un adversar.

Antenorul nostru a preferat să oprească meciul și să facă un joc-școală între rapidiști, cu două reprize a câte 30 de minute.

„Am fost nevoiți să întrerupem meciul, să jucăm împotriva lor, pentru că încă din primul minut au fost atacuri violente, care nu aveau legătură cu mingea, și am considerat că pentru integritatea jucătorilor noștri, pentru a evita o accidentare sau mai multe, pe termen lung, să facem un antrenament, un joc între noi, pentru a ne atinge obiectivul. Și poate nu-l opream, dar a fost o lovitură la cap, intenționată, la Ciuculescu, și cred că am luat o decizie foarte bună”, a spus Daniel Pancu pentru fcrapid.ro.

Rapid a început meciul cu Szeged în formula Ciuculescu – Băjan, Babaua, Catrici, Demici – Cârstocea, Jorza – A. Grigore, Drăghiceanu, Hlistei – Vlada (cpt).

Peste două zile, Rapid va da piept cu echipa secundă a vicecampioanei Kazahstanului, Kairat Almaty, iar pe 11 februarie va juca împotriva bulgarilor de la Haber 1918.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top