TOT MAI PUȚINI. MAI SĂRACI. MAI TRIȘTI.

Rapid plânge din ce în ce mai des. Parcă prea des. Și Cerul e colorat cu prea mult vișiniu.Cei care au slujit acest spirit de pe teren și din tribune pleacă tot mai grăbiți. Casa rămâne goală.
George Stanca și-a lăsat și el un ultim zâmbet în „potcoava” Giuleștiului. Supranumit „Il Giuleștino” era unul dintre personajele care modela cu mare har cultura pură cu boemia și simplitatea tribunei giuleștene. Și-a dorit cu patimă ca fiecare zi din viața acestei echipe să rămână tipărită pe o coală de hârtie care să poată fi citită cândva de către cei ce vin din urmă.
Al nostru „Il Giuleștino” și-a lăsat penița în călimara cu tuș vișiniu și a plecat spre Galeria din Cer acolo unde îl întâmpină cei pe care îi cunoștea atât de bine și îi prețuia atât de mult.
Iar noi rămânem tot mai puțini. Mai săraci. Mai triști.