Doru Someșan: Părțile mele din istoria vișinie

  1. Bistrița. 1923. Atelierele Grivița, București. Eu 16 ani, Rapidulețul, 73 de ani. 1996 este anul în care m-am îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă spiritul Giuleștiului, de la cântece la culori, de la galerie la echipă, de la barele frumoase la frăția cu Timișoara și lista ar putea continua la nesfârșit. Ca dragostea pentru Rapid.

În fieful Cooperativei create de tata Jean urma să vină Rapidul. Și câteva sute de frumoși nebuni  vișinii. Un meci anost, Rapidul a câștigat cu 2 -1, dar ceva mi-a atins sufletul în cel mai profund mod. Galeria Rapidului și cântecele acestora. 90 de minute de cântece, steaguri si fulare fluturate, ritmuri de tobe și patimă. După meci, în drum spre casă, m-am trezit fredonând unele dintre cântecele pe care le auzisem și ceva m-a străfulgerat din creștet până în tălpi. Un fior care-mi făcea inima să bată mai tare. Nu realizasem înca, dar eram rapidist. Când am ajuns acasă m-am uitat peste programarea etapelor să văd unde aș putea ajunge să pot să cant și eu imnul, alături de galerie. Sutem peste tot acasă/Porțile ni se dechid, și inima mea de proaspăt rapidist făcea bum-bum.

  1. Cluj, studenție. Prima oara când plâng pentru Rapid. 20 000 de suflete vișinii însoțesc echipa la Craiova pentru a sărbători  primul titlu după 31 de ani. Un meci ciudat, un rezultat stupid, pierdem campionatul. Ăsta-i Rapidul din Giulești/Iubește-l și ai să înebunești, cât adevăr în cîntecul acesta. Nebun cateva zile după meci, nebun de supărare si frustrare, dar cu sângele mai vișiniu ca niciodată. Ne răzbunăm câteva zile mai târziu și luăm Cupa. O consolare, dar mult prea puțin, după ce un ocean vișiniu a invadat Bănia și titlul de campioni a fost atât de aproape.

Ca un făcut, anul următor, 1999, vine și titlul mult visat după 32 de ani de secetă. Cânt pe stradă, cânt acasă, cânt în baruri, cânt peste tot pentru echipa campioană care-ți face pielea de găină. Un sentiment mai puternic ca orice îmi umple sufletul de o bucurie vișinie, imensă și sublimă. Ole, ole, mulțumim Rapidule!

2003, extaz vișiniu; Rapid campioana României pentru a patra oara, da, titlul din 1942 e prezent în inima fiecărui rapidist. Rapid își trăiește cele mai bune vremuri, știu toate cântecele, respir vișiniu, simt vișiniu, trăiesc vișiniu. Urmează anii frumoși de nebuni din Uefa și sfertul cu steaua. Ce pacoste și blestem, dar se știe, Cine ține cu steaua … 

2010, București, stadionul Giulești. Primul meu Rapid – steaua și poate cel mai frumos din istorie. 5-1!!! Răgușit și fericit, epuizat emoțional și fericit, senzație de irealitate și fericit. Visele mele nu mergeau mai departe de un 3-0, poate, dar cinci goluri înseamnă sublimul în alb-vișiniu. Mirosul de Giulești și mirosul unei victorii categorice cu steaua sunt niște senzații care rămân mereu prezente în inima cuiva care știe ce înseamnă spiritul rapidist. Galeria lui Rapid n-a fost membră de partid, spune un cântec care ar trebui să le dea de gândit celor de la csa.

2016, Anul în care clubul intră in faliment după niște sezoane ciudate în care Rapidul a deraiat de pe șinele care duceau spre performanță. Simt un gol imens, nu-mi pot imagina cum o să arate wekendurile fără Rapid și cântecele galeriei. Cumva știu că Rapid nu moare, dar resimt falimentul ca pe o mare pierdere. Doliu vișiniu cu fularul purtat la gât prin casă.  

2017, Noi steagul jos nu-l vom lăsa – 11 000 de rapidiști dau foc templului din Giulești și umplu stadionul într-un meci din divizia a 4-a cu csa, Rapidul luând-o de la capăt în drumul către prima liga – Zi și noapte pentru Rapid noi vom cânta. Ce dor imi fusese de atmosfera de pe Giulești. Anul urmator promovăm după un meci cu 36 000 de spectatori in tribune, îi batem pe cei de la csa si noul Rapid prinde de-a binelea viață. Steagurile brigăzilor sunt pe garduri.

2018, Ultimul meci pe bătrânul Giulești, Pancu spune adio carierei de jucător și îngenunchează în fața tribunelor. Noul stadion prinde contur în mințile celor care visează alb-vișiniu. Promovăm în liga a doua și sperăm la o serie de ani legați în care să promovăm din liga a patra în prima liga fără să zăbovim vreun an în plus în vreo altă ligă. 

  1. Rapidul împlinește 100 de ani. Ce frumos ar fi un titlu de campioni. Hai Rapid!!!