Superbet – Partener Principal

 

Dragă, Rapidistule!

Noi credem în puterea parteneriatelor pe termen lung. Istoria lungă, bogată și plină de farmec a Rapidului ne-a învățat să ne alegem cu grijă partenerii. Atunci când am reluat povestea după un an de pauză, Superbet a fost un partener care a crezut în povestea alb-vișinie și a fost alături pe tot parcursul drumului din Liga 4 până în prezent.

Din 2017, Superbet s-a dedicat să te aducă mai aproape de clubul și jucătorii tăi favoriți, atât în teren, cat și în afara lui. Superbet crede că dragostea pentru frumusețea jocului de fotbal atinge cote maxime atunci cand este împărțită. Fotbalul are puterea de a transforma străinii în prieteni și prietenii în familie. De aceea, Superbet contribuie la transmiterea pasiunii, a tradițiilor și a entuziasmului de a menține istoria FC Rapid aprinsă.

Compania de betting a fost alături de clubul nostru încă din perioada din care acesta a renascut, incepandu-si din nou drumul către glorie. Pe parcursul anilor am fost ghidați de aceleași valori comune – Pasiunea, Emotia și Performanța. Am reușit 2 promovari consecutive, avandu-te pe tine alături. Superbet crede în puterea relației dintre club și suporteri cultivând simbolurile tradiției rapidiste.

Sloganul “Legenda Continuă” a devenit motto-ul relație cu FC Rapid 1923 realizând un banner vișiniu uriaș cu acest mesaj, ce se află actualmente în centrul stadionului din Regie.

Superbet reprezintă prima companie românească premiata 3 ani consecutiv cu trofeul suprem: Cel Mai Bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est. Acestui premiu important i s-au adăugat în ultimii ani și trofeele pentru Cel Mai Bun Serviciu de Suport Jucători care preferă Pariurile Sportive din Europa Centrală și de Est (adjudecat în 2018 și 2019).

Astfel, aceste rezultate reflecta încrederea și aprecierea pariorilor și a profesioniștilor din industria de Betting & Gaming din peste 30 de țări.

Ne preocupam împreuna cu Superbet să căutăm noi căi prin care sa vă inspirăm să deveniți pe zi ce trece mai SUPER.

Mai multe detalii despre Superbet gasesti aici.