ALIN DEMICI A SEMNAT CU RAPID

Rapid își consolidează viitorul, nu numai prin transferuri noi, de mare perspectivă, dar și prin achiziționarea jucătorilor ce au confirmat în turul campionatului, dar care nu aparțineau Rapidului.

Alin Demici a fost împrumutat în vară de la Dinamo, iar astăzi a fost cumpărat definitiv de Rapid, semnând un contract valabil patru ani și jumătate.

„În cele șapte luni de când sunt la Rapid am simțit cu adevărat ce înseamnă spiritul acestui club, sunt extrem de fericit că voi continua aici, pentru că simt că se creează o echipă mare, din care mă bucur să fac parte. Abia aștept să înceapă returul și să ne facem suporterii fericiți la finalul fiecărei săptămâni, iar în vară să ne bucurăm împreună de promovarea în Liga 2”, a spus Alin pentru fcrapid.ro, după semnarea noului contract.

Demici a fost surpriza plăcută a turului de campionat, fundașul stânga de numai 18 ani impunându-se în primul unsprezece al lui Daniel Pancu.

Cu 13 meciuri în campionat și trei în Cupa României, Demici este unul dintre jucătorii cu cele mai multe minute adunate în prima parte a sezonului.

Jucătorul ce va împlini 19 ani în luna aprilie a punctat o dată și în meciurile amicale din această iarnă, acesta reușind golul al treilea al partidei cu FC Carmen, încheiată cu victoria Rapidului (3-0).

Alin va avea o concurență puternică în returul sezonului, în această iarnă fiind achiziționat Cătălin Oanea, un fundaș stânga de 20 de ani, de la Sportul Snagov.