Stadionul „Giulești-Valentin Stănescu”

stadion

Istoria „Giuleştiului” începe în 1934. Pe 31 mai, Gazeta Sporturilor consemna ştirea conform căreia „CFR Bucureşti începe construirea unui teren pe Şoseaua Giuleşti”. Lucrările erau prevăzute să înceapă pe 1 iunie, iar suprafaţa de joc urma să aibă dimensiunile de 105 m lungime şi 65 m lăţime şi să fie acoperită cu zgură, copiindu-se modelul unei arene la modă atunci, Venus. Planurile n-au fost respectate. Un an mai târziu, adică în mai 1935, acelaşi ziar menţiona că „se speră ca în toamnă CFR să joace pe Giuleşti, teren care va fi deocamdată doar împrejmuit”. Mai pe româneşte, încă nu se prevedea construcţia tribunelor.

Cu toate acestea, la sfârşitul anului 1935 (10 decembrie), Primăria anunţa că refuză autorizarea construirii stadionului, pentru că „nu se poate încadra în planul de sistematizare al Capitalei”! Câteva zile mai târziu, se acorda, în sfârşit, autorizaţia de construcţie. Iar în aprilie 1936 se estima că stadionul va fi gata pe 1 septembrie, acelaşi an, că va avea gazon şi va putea aduna 25.000 de spectatori. Se modificaseră puţin şi dimensiunile, estimate acum la 107/75, dar se avansa chiar şi o dată de inaugurare: 14 august 1936.

Schita STADION

schita-stadion 

Lucrările au început, e adevărat, în cursul acelui an, dar ele au durat, în cele din urmă, mai bine de doi ani. „Potcoava”, proiectată şi construită de arhitectul Gheorghe Dumitrescu sub patronajul Aociaţiei sportiv-culturale a CFR, a fost dată oficial în folosinţă pe 10 iunie 1939, inaugurarea fiind legată de Ceferiada organizată pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulaţie a primului tren în România. La evenimentul din vara lui 1939 au luat parte Regele Carol al II-lea, Prinţul Mihai „Mare Voievod de Alba Iulia”, Prinţul Paul al Greciei, membri ai Guvernului Român, Consilieri Regali, înalţi demnitari, personalităţi proeminente ale vieţii noastre publice, reprezentanţi străini, care asistaseră şi la serbarea naţională de pe 8 iunie 1939, şi neumeroşi delegaţi ai căilor ferate europene.

La început, spectatorii de la peluză vizionau meciurile în picioare, iar sub tribune existau circa 60 de loje petru oficiali. „Potcoava” era considerată atunci „arena cea mai încăpătoare şi cea mai elegantă” din ţară.

„Potcoava” a devenit amintire pe la jumătatea anilor ’80, când a fost ridicată, la început doar pe un cadru metalic, o a doua peluză, închizându-se, practic, stadionul. Lucrarea a fost definitivată aproximativ 10 ani mai târziu. În prezent, arena poate primi 19.100 de oameni, fiind dotată în întregime cu scaune de plastic.

Vara lui 2003 a reprezentat un alt reper important în istoria bătrânei arene. Echipa s-a mutat pe „Naţional”, lăsând cale liberă pentru lucrările de modernizare. Gazonul a fost schimbat în totalitate, iar drenajul său a fost adus la standarde occidentale. În consecinţă, pe 14 noiembrie 2003, Rapid dispunea de cel mai bun gazon din România. Stadionul a intrat, de asemenea, într-un amplu proces de refacere. S-au început mărirea şi modernizarea tribunei oficiale, iar tribunele au fost înconjurate, în locul vechiului gard de protecţie, cu un material plastic transparent (şi rezistent), care asigură şi o vizibilitate excelentă, dar şi o protecţie pe măsură.

În vara lui 2004, prin Hotărâre de Guvern, stadionul a trecut din administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în cea a Clubului Sportiv Rapid.