GABRIEL DODOI A SEMNAT CU RAPID

Rapid continuă să își întărească lotul pentru următorul sezon, cu unul dintre cei mai promițători tineri atacanți din liga 2, Gabriel Dodoi (20 de ani) , vârful celor de la Pandurii.

Născut la Târgu Jiu, Dodoi a debutat în Liga 1 la doar 18 ani, în 2016, într-un meci Pandurii – ACS Poli Timișoara (2-2), și a bifat cinci partide pe prima scenă a sezonului 2016/17.

A urmat o stagiune 2017/2018 foarte bună, în care a marcat șapte goluri în 19 meciuri din Liga 2 (cu Luceafărul, UTA, Dunărea Călărași, Metaloglobus – 2, Chindia – 2), iar în vara anului 2018, Dodoi a fost cumpărat de către CFR Cluj, de unde a fost împrumutat la Sepsi, tot în prima ligă, pentru a prinde experiență.

La Sf. Gheorghe, Gabriel a jucat în doar trei meciuri, două în Cupă României și unu în campionat, contra FCSB-ului, din cauza unor probleme de sănătate, iar din iarnă a fost împrumutat de către campioana României la Pandurii Târgu Jiu, unde a făcut un retur foarte bun.

Astfel, în cele 10 meciuri disputate în acest an, Dodoi a marcat de cinci ori (cu UTA, Balotești – 2, Energeticianul – 2), ultimele două goluri fiind înscrise pe 19 Mai 2019, în deplasarea de la Petroșani (2-1, vs Energeticianul), meci în care Pandurii s-a salvat de la retrogradare.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la o echipă mare, cu suporteri frumoși, și sper din tot sufletul că voi putea pune umărul la promovarea Rapidului în Liga 1”, a spus Dodoi pentru fcrapid.ro.

Atacantul de 20 de ani, ce a jucat și la naționala U16 a României, a fost coleg în returul sezonului trecut cu George Tudoran, cel care va reveni la Rapid în această vară, iar în trecut l-a avut coechipier la Pandurii și pe Cătălin Hlistei.

Dodoi a semnat un contract pe doi ani, cu drept de prelungire, și este cel de-al treilea jucător ofensiv transferat în această vară, după George Tudoran (Pandurii) și Matias Roskopf (Boca Juniors).

Carte de vizită:

GABRIEL DODOI

  • Data nașterii: 27.09.1998
  • Locul nașterii: Târgu Jiu
  • Poziție: Atacant
  • Înălțime: 186 cm

Carieră:

  • 2018/2019: Pandurii (Liga 2) 10 meciuri / 5 goluri
  • 2018/2019: Sepsi OSK (Liga 1) 1 meci / 0 goluri
  • 2017/2018: Pandurii (Liga 2) 19 meciuri / 7 goluri
  • 2016/2017: Pandurii (Liga 1) 5 meciuri / 0 goluri