INTERVIU: MARIAN DRĂGHICEANU

martie 25, 2019

Adus pentru a oferi Rapidului un plus de tehnicitate, dar și de valoare, Marian Drăghiceanu, noul decar al echipei, a confirmat încă de la debut, acesta reușind să înscrie ambele goluri ale victoriei cu FCSB 2. „Messi” al Rapidului a oferit un scurt interviu pentru site-ul oficial al clubului, fcrapid.ro

Marian, ai debutat la Rapid într-o victorie cu FCSB, dar mai ales cu două goluri. Cum a fost pentru tine primul meci oficial în tricoul Rapidului?

  • Mă bucur că am reușit să debutez cu o victorie și în același timp să și marchez. Am fost foarte nerăbdător să joc după o perioadă în care am stat, și mai ales că am reușit să simt din teren această atmosferă minunată, creată de suporterii noștri.

Meciul cu FCSB cum ți s-a părut?

  • Am controlat jocul de la început până la sfârșit. Starea gazonului nu prea ne-a ajutat să ne facem jocul, dar importante sunt cele trei puncte și faptul că ne-am mărit distanța față de locul secund și ne-am apropiat mai mult de obiectivul propus, promovarea în liga secundă.

Cum te-ai acomodat la Rapid?

  • M-am acomodat foarte repede, băieții și staff-ul m-au primit extraordinar. Sunt foarte fericit că am făcut această alegere și că fac parte din #FamiliaRapid.

Ai suferit o accidentare chiar înainte de startul returului. Cum te simți acum din punct de vedere fizic?

  • Acum mă simt bine, deși nu sunt încă la potențialul maxim, din punct de vedere fizic. Îmi mai trebuie o perioadă de meciuri în care să îmi recapăt forma sportivă și ritmul de joc.

Duminică avem un meci la Brăila, cu Chiscani. Cum vezi această partidă?

  • Toate meciurile sunt grele, chiar dacă la prima vedere unele par mai ușoare. Echipele care joacă împotriva noastră se ambiționează mai mult decât oricând, deoarece au șansa să se remarce, meciurile fiind televizate, dar și fiindcă pentru unii este o ocazie unică de a juca împotriva uneia dintre echipele de top din fotbalul românesc. Deplasarea de la Brăila va fi dificilă, dar nu ne gândim decât la victorie.

Lupta pentru promovare cum ți se pare?

  • Suntem favoriți la promovare, asta e clar, dar trebuie să rămânem concentrați până la final. Mai sunt multe meciuri de disputat și trebuie să le tratăm cu cea mai mare seriozitate. Nu trebuie să ne gândim la alții, ci doar la ceea ce avem noi de făcut și, cu siguranță, nimeni nu ne va opri.

Cum ți s-a părut atmosfera creată de suporterii rapidiști?

  • Nemaipomenită! Suporterii sunt extraordinari și mă bucur că am posibilitatea de a juca cu un asemenea public în spate. Sunt alături de noi la fiecare meci și țin să le mulțumesc pe această cale. Împreună, spre Liga 1!

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top