RAPID – RIPENSIA 0-0

octombrie 26, 2019

Rapid a remizat în partida cu Ripensia Timișoara, 0-0, într-o partidă ce a reeditat după peste opt decenii, un duel ce era un adevărat derby în perioada interbelică.

Suporterii rapidiști au venit în număr mare în Regie, profitând și de vremea frumoasă, însă spectacolul din teren, și mai ales rezultatul, nu a fost cel dorit de alb-vișinii.

Băieții lui Daniel Pancu au început mai bine jocul, însă prima șansă de gol a venit abia în minutul 26, când lovitura de cap a lui Piriz este respinsă de Dobre în corner. Șase minute mai târziu, Alin Cârstocea ratează cea mai mare ocazie a reprizei, șutul său din 10 metri trecând pe lângă poarta adversă, iar scorul primei reprize a fost „alb”.

Pancone îl schimbă la pauză pe debutantul Saifeddine Alami, dar și pe Cătălin Oanea, ambii reveniți după accidentări, și forțează cu Dulca și Goge.

În minutul 55, Antonio Sefer șutează puternic din centrul careului, însă portarul advers blochează aruncându-se în fața balonului.

Alex Dulca șutează de la distanță, însă bravul Dobre respinge încă o dată.

Au urmat trei faze consecutive în care rapidiștii cerut penalty, însă arbitrul nu a arătat punctul cu var, spre iritarea întregului stadion.

Piriz și Dulca și-au încercat din nou șansa, cu șuturi din afara careului, însă fără succes, iar în minutul 85, arbitrul îi anulează un gol lui Roskopf, pe motiv de offside.

Pe contraatac, Ripensia putea da lovitura în minutul 88, când Alex Achiriloaie, și el la debut, scoate excelent șutul lui Albert Voinea, din poziție de unu la unu.

Partida din Regie se încheie fără gol, iar Rapid ratează o bună ocazie de a se apropia de primele clasate.

În etapa următoare, Rapid se va deplasa la ultima clasată, Sportul Snagov, în încercarea de a obține prima victorie după cea din meciul cu Buzău.

RAPID

Achiriloaie – I. Voicu (c), B. Manole, Mallo, Oanea (46′ Goge) – Cârstocea, Piriz – Sefer, Alami (46′ Dulca), Hlistei – Labeau (64′ Roskopf).

Antrenor: Daniel Pancu. 

RIPENSIA

Șt. Dobre – C. Lungu, A. Tînc, Apro (c), C. Toma (83′ Ad. Popa) – Burdeț, Stoi (89′ T. Călin) – Monea (66′ Al. Popovici), A. Neagu, Chera – A. Voinea.

Antrenor: Alexandru Pelici. 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top