RAPID – „U” CLUJ 1-1

Rapid Bucuresti gol hlistei U Cluj

Rapid a încheiat la egalitate derby-ul de tradiție cu Universitatea Cluj, 1-1, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a din Liga 2.

Fără 10 jucători importanți, Cârstocea, Drăghiceanu, Piriz, Manole, Oanea, Dulca, Alami, accidentați, Goge, învoit pentru botezul băiețelului său, Sefer și Mallo, suspendați, Rapid început cu Hristos Vadasis (19 ani), debutant într-un joc oficial, și cu Alex Iacob, pentru prima dată în acest sezon de Liga 2,  în poartă revenind Virgil Drăghia, după câteva etape în care li s-a dat șansa tinerilor Tătaru și Achiriloaei.

Cu o galerie superbă, ca de obicei, Rapid a început jocul cu o atitudine bună, iar în minutul 24, Cătălin Hlistei a deschis scorul, cu o lovitură perfectă de cap, după centrarea foarte bună a căpitanului Ionuț Voicu.

Oaspeții ies la joc, și în minutul 33, fostul jucător al giuleștenilor Dorin Goga a scăpat din marcaj și a egalat, tot cu o lovitură de cap.

Prima repriză s-a încheiat cu un rezultat egal, la capătul unui joc echilibrat.

După numai câteva minute de la reluare, Daniel Pancu l-a pierdut și pe Vadasis, fundașul stânga accidentându-se și el, iar locul său a fost luat de Geani Crețu.

Tot Hlistei este aproape de gol, însă Dur-Bozoancă scoate excelent de sub bară, iar la faza următoare, Goga ratează și el, singur cu Drăghia, însă șutează slab, pe lângă poartă.

În minutele 62 și 65, Matias Roskopf trece de două ori pe lângă golul doi, însă portarul clujenilor a reușit să închidă poarta oaspeților.

Clujenii, în ciuda poziției slabe din clasament, trag de timp, mulțumindu-se cu un punct în Regie, iar până la final tabela a rămas nemodificată.

Pentru Rapid urmează o deplasare dificilă, miercuri, de la ora 19:30, pe terenul liderului CS Mioveni.

RAPID

Drăghia – I. Voicu, Bonnin, Al. Iacob, Vadasis (49 G. Creţu) – R. Lazăr, Pănoiu, Jorza (80 Dodoi) – Labeau, Roskopf, Hlistei. Antrenor: Daniel Pancu.

U CLUJ

Dur-Bozoancă – I. Miguel, Crăciun, T. Gomes – Takacs (73 Kay), Ceitil, Dican, Taub – Gavra (84 Guedj), Goga (88 N. Pîrvulescu), A. Pop. Antrenor: Adrian Falub.

VIDEO – Gol Hlistei