18 jucători ai clubului nostru au fost convocați pentru acțiunile echipelor naționale din luna octombrie. Rapid este astfel reprezentat nu doar la toate nivelurile fotbalului românesc – de la prima reprezentativă până la juniori –, ci și pe plan internațional, prin prezența lui Kader Keïta la naționala Coastei de Fildeș și a tinerilor Nichita Sili și Kirill Bursa la selecționata Republicii Moldova U16, dar și în naționalele feminine de juniori.
Alexandru Dobre și Cristian Manea – România
Cei doi Rapidiști fac parte din lotul primei reprezentative, care va disputa două partide pe Arena Națională.
- Joi, 9 octombrie, ora 21:00 – România – Moldova (Arena Națională) – Amical
- Duminică, 12 octombrie, ora 21:45 – România – Austria (Arena Națională) – Preliminarii CM 2026
Kader Keïta – Coasta de Fildeș
Mijlocașul Rapidului va reprezenta naționala Coastei de Fildeș în preliminariile Cupei Mondiale 2026.
- Vineri, 10 octombrie, ora 16:00 – Seychelles – Coasta de Fildeș
- Marți, 14 octombrie, ora 22:00 – Coasta de Fildeș – Kenya
Cătălin Vulturar, Rareș Pop și Omar El Sawy* – România U21
Mijlocașii Rapidului au fost convocați pentru meciurile din preliminariile Campionatului European U21.
- Vineri, 10 octombrie, ora 19:00 – România U21 – Serbia U21 (Stadion „Francisc Neuman”, Arad)
- Marți, 14 octombrie, ora 19:00 – România U21 – Cipru U21 (Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj-Napoca)
Robert Bădescu – România U20
Fundașul Rapidului a fost chemat la lotul U20 pentru o dublă cu Cehia, în cadrul Elite League U20.
- Vineri, 10 octombrie, ora 17:00 – România U20 – Cehia U20 (Stadion „Concordia”, Chiajna)
- Luni, 13 octombrie, ora 17:00 – România U20 – Cehia U20 (Centrul Național de Fotbal Buftea)
Bogdan Ungureanu* – România U19
Portarul Rapidului, împrumutat în acest sezon la Sepsi OSK, a fost convocat la naționala României U19.
- Sâmbătă, 11 octombrie, ora 16:00 – România U19 – Cipru U19 (Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari)
- Marți, 14 octombrie, ora 12:00 – România U19 – Cipru U19 (Centrul Național de Fotbal Buftea)
Andrei Niculcea – România U17
Juniorul Rapidului se află în lotul României U17 pentru meciurile din preliminariile Campionatului European 2026.
- Miercuri, 8 octombrie, ora 19:00 (ora României) – România – Israel (Plaine des Sports, St-Paul lès Dax)
- Sâmbătă, 11 octombrie, ora 16:00 (ora României) – Franța – România (Bourret, Capbreton)
- Marți, 14 octombrie, ora 16:00 (ora României) – Azerbaidjan – România (Bourret, Capbreton)
Emanuel Murgu – România U15
- Două partide amicale cu Republica Moldova
Vlad Berceanu și Alexandru Grosu – România U16
Cei doi tineri rapidiști au fost convocați pentru o dublă amicală cu Germania.
- Sâmbătă, 11 octombrie, ora 18:00 – Germania U16 – România U16
- Marți, 14 octombrie, ora 12:00 – Germania U16 – România U16
Nichita Sili și Kirill Bursa – Republica Moldova U16
Cei doi jucători ai Rapidului au fost chemați la naționala U16 a Republicii Moldova, care va disputa două meciuri amicale în deplasare, cu Georgia.
Convocări și la naționalele feminine
Rapid este reprezentat și la loturile naționale feminine. Sara Borțea, Mara Banciu și Georgiana Nicolae au fost convocate la naționala României U19, în timp ce Sara Rafailă face parte din lotul României U17.
*Bogdan Ungureanu și Omar El Sawy sunt împrumutați.