POPA ȘI LAZĂR VOR LIPSI O ETAPĂ

iulie 16, 2020

Portarul Mihai Popa și mijlocașul Rareș Lazăr au primit o etapă de suspendare din partea Comisiei FRF, după ce au fost eliminați în meciul cu Petrolul Ploiești, ambii în urma a două cartonașe galbene, aceștia fiind și amendați cu suma de 530 de lei.

Rareș Lazăr a fost eliminat în minutul 28, după două ce luase primul cartonaș galben în minutul 8, iar Mihai Popa a primit două cartonașe galbene la aceeași fază, după ce a parat două lovituri de pedeapsă, însă de fiecare dată a ieșit de pe linia porții.

Cei doi sunt singurii jucători suspendați pentru partida de marți, cu FC Argeș, din Regie, de la ora 18:30, meci ce contează pentru etapa a III-a a play-off-ului ligii secunde.

Rapid ocupă locul 3 în clasament, la egalitate de puncte cu Petrolul Ploiești și CS Mioveni, dar la cinci puncte în spatele liderului, UTA Arad, și la trei puncte de Turris Turnu Măgurele.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top