ADRIAN MUTU, DORNIC DE REVANȘĂ ÎN FAȚA SUPORTERILOR

noiembrie 12, 2022

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, desfășurate la stadionul Giulești, despre partida de sâmbătă seara, contra Universității Craiova.

„Ne așteaptă un meci extrem de complicat împotriva unei echipe bune care vine după o serie de victorii în campionat. Va fi un meci „care pe care”, va fi o luptă. Suntem conștienți că și noi venim după o înfrângere, în derby-ul de campionat (n.r. – cu FCSB). Vrem să ne luăm revanșa și în fața propriilor suporteri, bineînțeles, și să rămânem acolo sus, între primele locuri.

Campionatul este încă lung și mai avem multe meciuri de jucat. Toate au același scop, și anume acela de a lua trei puncte, așa că toate sunt importante.

Cea mai importantă este dorința noastră de a câștiga acest meci, dorința noastră de a le arăta suporterilor că oricine e pregătit să joace la Rapid. Deci, cei care intră au o mare responsabilitate pentru a arăta că merită să joace în acest club și că „duc” la presiunea care există la un club mare și important, așa cum este Rapid.

Bineînțeles că nimănui nu-i cade bine atunci când ești pe o traiectorie foarte bună să ai o sincopă, așa cum am avut noi în derby. Dar pentru a putea construi ceva sănătos ai nevoie și de astfel de lecții pentru a putea merge înainte. Așa îți dai seama și ai niște răspunsuri importante.

Sper ca la meciul de mâine să vedem un fotbal spectaculos, o propagandă pentru fotbalul nostru românesc și să câștigăm la sfârșit”, a spus antrenorul giuleștean.

Partida cu oltenii se va juca sâmbătă, de la 20:30, pe stadionul Giulești, și contează pentru etapa #18 din SuperLiga României.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top