EMMERS: RAPID ESTE PESTE TOT ACASĂ

ianuarie 25, 2023

Belgianul Xian Emmers a prefațat partida de vineri, cu Universitatea Cluj, în cadrul conferinței de presă desfășurate la stadionul Giulești.

„Văd meciul de vineri ca fiind unul dificil, ținând cont de teren și de condițiile de joc. Cel mai important lucru este faptul că noi lucrăm ca o echipă, ca un întreg și cred că dacă vom face acest lucru și la meci șansele de a câștiga cele trei puncte vor crește.

Va fi un meci de luptă, dar avem un plan. Dacă ne ținem cu toții de el, posibilitatea de a câștiga meciul devine din ce în ce mai mare.

După victoria împotriva celor de la Sepsi starea de spirit din vestiar este foarte bună, a fost un meci bun, însă am depus foarte mult efort și foarte multă energie. Cred că dacă vom depune la fel de mult efort pentru acest meci, avem șanse foarte mari să câștigăm cele trei puncte.

Se simte diferența atunci când jucăm în deplasare, dar, așa cum se spune aici, Rapid este peste tot acasă. Așa că ar trebui să ne ghidăm după asta și să mergem la Cluj cu aceeași încredere și aceeași energie cu care jucăm acasă.”

CONFERINȚA DE PRESĂ INTEGRALĂ:

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top