În cei 101 ani de istorie alb-vișinie, Rapidiștii au trecut prin momente diverse, unele superbe, în care bucuria a fost la cote maxime, altele dificile, chiar tragice, după falimentul din 2016.
În ciuda acestui carusel de trăiri, Rapidiștii și-au arătat întotdeauna dragostea față de club și au fost mereu alături de el, indiferent de poziția din clasament, iar acest lucru ne face unici.
Chiar dacă în acest moment rezultatele nu sunt cele dorite de noi toți, suntem încrezători că lucrurile se vor schimba în bine, iar prima ocazie de a demonstra acest lucru este meciul de duminică, 18 august, atunci când în Giulești vine Dinamo București, o rivală tradițională.
Pentru că este o partidă specială, și pentru că Rapidiștii fideli trebuie să aibă parte de beneficii exclusive, biletele pentru duelul cu Dinamo vor avea o dublă prioritate, astfel:
- Începând de luni, 12 august, de la ora 12:00, timp de 48 de ore, doar posesorii CARDURILOR DE RAPIDIȘTI vor putea să-și achiziționeze bilete pentru duelul contra “câinilor”;
- Miercuri, 14 august, de la ora 12:00, pentru alte 48 de ore, doar posesorii de ABONAMENTE își vor putea lua bilete pentru derby-ul de duminică;
- Vineri, 16 august, de la ora 12:00, se vor pune în vânzare biletele pentru toți suporterii care vor să vadă live partida din etapa #6 a Superligii României.
