Rapid – Sabah FK 2-2 » Egal în ultimul test din cantonament - FC Rapid 1923

Rapid – Sabah FK 2-2 » Egal în ultimul test din cantonament

iunie 30, 2025

Rapid a încheiat cantonamentul din Slovenia cu o prestație bună împotriva câștigătoarei Cupei Azerbaidjanului, Sabah FK, scor 2-2. A fost un test util, în care echipa a arătat momente de joc solid.

Elvir Koljic a deschis scorul în minutul 15, după o fază excelent construită colectiv. Atacantul bosniac a fost servit de Drilon Hazrollaj și a finalizat cu un șut puternic la colțul scurt. Totuși, Sabah a egalat în minutul 34 după golul reușit de Mickels.

Repriza secundă a început bine pentru Rapid, și am preluat din nou conducerea în minutul 61. Drilon Hazrollaj a reușit să finalizeze cu sânge rece o acțiune începută de Gabriel Gheorghe, și kosovarul a ajuns astfel la al treilea gol marcat din trei meciuri în care a îmbrăcat tricoul Rapidului.

S-a terminat 2-2, după ce în minutul 72, azerii au egalat după o neatenție a lui Adrian Briciu. Meciul cu Sabah a fost ultimul din stagiul de pregătire al Rapidului în Slovenia, acolo unde am mai jucat cu Buducnost (2-2), Vardar Skopje (0-1) și NK Aluminij (3-0).

La meci au asistat și câțiva suporteri ai Rapidului, veniți chiar și de la sute de kilometri!

Rapid București – Sabah FK 2-2 (1-1)
Au marcat: Koljic (15), Hazrollaj (61) / Mickels (34), Aliyev (72)

Stadion: Gornja Radgona (Slovenia)

Echipe:

Rapid (start):
Aioani – Onea (c), D. Ciobotariu, Pașcanu, Bădescu – Grameni, K. Keita, S. Banu – Hazrollaj, Koljic, Dobre

Au mai jucat:
Blazek, Patrick Popa, Andrei Șucu, Rareș Pop, Gabriel Gheorghe, Andrei Borza, Adrian Briciu

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#HaiRapid

Ultimele știri

Scroll to Top