ADRIAN IENCSI ESTE NOUL ANTRENOR AL RAPIDULUI

august 10, 2020

Rapid va avea, începând de mâine, un nou antrenor principal, o legendă rapidistă ce revine la clubul care l-a consacrat: Adrian Iencsi.

„Ne-am înțeles cu Adi Iencsi, foarte repede. El este un rapidist adevărat și începând de mâine va fi la antrenament. Suntem 100% pe aceeași lungime de undă cu Adi Iencsi, mai ales că el a mai făcut parte din proiectul nostru”, a spus Victor Angelescu, finanțatorul Rapidului.

În vârstă de 45 de ani, Adi Iencsi a fost ultima dată la Rapid în 2018, când a antrenat timp de șase luni echipa U19, cu rezultate foarte bune.

Fostul căpitan al Rapidului a venit în Giulești în 1997 și a jucat până în 2004, cucerind de două ori titlul de campion (1999 și 2003), de două ori Cupa României (1998 și 2002) și de trei ori Supercupa României (1999, 2002, 2003).

De asemenea, cel poreclit Șaurul, a evoluat pentru Rapid și în sezonul 2009/2010.

Ca antrenor, Adi Iencsi a condus FC Hunedoara, Turris Turnu-Măgurele, Foresta Suceava, Unirea Jucu, Dunărea Călărași, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj și Rapid U19, iar în sezonul trecut a condus echipa a doua a lui CSU Craiova.

De asemenea, în 2015, a fost secundul lui Ioan Andone, la Apollon Limassol, formație cu care a evoluat în grupele Europa League.

Bun venit, Adi!

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top