ADRIAN MUTU, DESPRE RAPID – FCSB

aprilie 22, 2023

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a vorbit despre partida de duminică seara, contra FCSB-ului, ultimul meci al turului Play-Off-ului!

„Meciul de mâine este un derby, așa cum știe toată lumea, alte comentarii nu mai au rost. Este un meci foarte important pentru noi. Venim după două înfrângeri, astfel că trebuie să încercăm să câștigăm acest meci pentru a ne reveni.

Pretențiile au crescut, așteptările sunt mult mai mari și, de aceea, noi trebuie să ne ridicăm la nivelul acestor așteptări.

Rapidul este pe traiectoria care trebuie. Cred că de când a revenit Rapidul în Liga 1 a crescut de la an la an. Inclusiv anul acesta, după ce anul trecut a reușit menținerea în Liga 1, anul acesta a reușit calificarea în Play-Off.

La anul, bineînțeles, fiind anul centenarului, așa cum am promis, ne vom lupta la titlu!

Încerc să găsesc soluții, să redresez echipa, pentru a putea câștiga acest derby. Nu neg faptul că Rapidul este o echipă grea. Presiunea este foarte mare, nu ai niciun moment de răgaz în care să îți poți trage sufletul, să reflectezi. Tot timpul trebuie să fii focusat și foarte concentrat pe ceea ce faci. Fiecare rezultat contează.

Meciul de mâine este un derby foarte important pentru noi și vom încerca să îl câștigăm. Trebuie să rămânem concentrați. Aici se vede valoarea tuturor: sub presiune, în momentele grele. Vom da 100% mâine! Am demonstrat că atunci când avem atitudinea potrivită putem face meciuri bune.

FCSB este o echipă în formă. Sper să fie un derby spectaculos și sper să câștigăm cele trei puncte. Obiectivul nostru este victoria, ca la fiecare meci, însă mâine va fi un meci special. Este un derby în adevăratul sens al cuvântului. Va fi un meci disputat, va fi spectacol și în tribune, sper să se încheie cu victoria Rapidului”, a declarat antrenorul giuleștenilor.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top