ADRIAN MUTU, DUPĂ REMIZA CU SEPSI

mai 12, 2023

Adrian Mutu a vorbit după remiza cu Sepsi, 0-0, de pe Giulești.

„Concluziile sunt simple. Prima repriză am câștigat un punct, în repriza a doua am pierdut două. În prima repriză, echipa a fost afectată, se simțea apăsarea mentală dupa acea înfrângere cu Farul. Îi felicit pe băieți că au reușit să treacă peste acel moment. Am dominat repriza a doua. Am avut ocazii. Cred că e un rezultat echitabil.

În prima repriză am jucat cu un sistem 4-1-4-1, un sistem cu care atunci când s-a reluat campionatul regulat aveam 3-0 în primele 20 de minute. În a doua repriză, am reușit să dominăm adversarul și să ne creăm ocazii de gol. În repriza a doua, echipa a jucat, a încercat să câștige acest meci. Nu am ce să le reproșez. În prima repriză îi înțeleg, s-a simțit acea apăsare mentală.

Vedem ce se va întâmpla în meciul Craiovei, dar peste nouă zile va veni Craiova aici și ne vom juca șansa de locul 4, dar nici acel meci nu va însemna nimic, pentru că suntem obligați să câștigăm și următorul meci. Avem două meciuri foarte grele în următoarele săptămâni.

Este sfârșit de sezon, presiunea a fost mare. Avem timp să pregătim meciul cu Craiova.

Încerc să fiu cât mai obiectiv și să analizez atât lucrurile bune cât și pe cele mai puțin bune. Trebuie să menținem lucrurile bune pe care le facem. E un play-off dificil, sunt meciuri tari și echipa trebuie să se descurce. Putem face surprize mari, dar avem și un blocaj psihic. Echipa învață, probabil unii jucători nu au trecut prin astfel de lucruri”, a declarat antrenorul giulestean.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top