Rapid s-a impus cu 3-0 în amicalul disputat astăzi la Centrul de Antrenament Rapid–Mobexpert din Ștefănești, într-o partidă de pregătire cu formația de ligă secundă CS Afumați.
Golurile noastre au venit în repriza a doua. Manea a deschis scorul în minutul 47, în minutul 67, Leo Bolgado a dus scorul la 2-0 cu o minge trimisă în plasă cu o lovitură perfectă de cap. Rezultatul final, 3-0, a fost stabilit de Baroan, care a transformat un penalty în minutul 87.
Pentru această partidă, Rapid a început cu următorul prim „11”: Stolz – Manea, Pașcanu, Kramer, Braun – Hromada, Gojkovic, Grameni – Jambor, Micovschi, Baroan.
Pe parcursul jocului au mai evoluat: Briciu, Bădescu, Ciobotariu, Leo Bolgado, Ignat, Onea, Keita și Dobre.
Meciul de pregătire cu Afumați a adus și un moment special: Cristi Ignat a revenit pe teren după 154 de zile. Ultimul său meci fusese în această vară, la EURO U21, în partida Spania – România 2-1. Fundașul de 22 de ani a intrat pe finalul jocului, marcând o revenirea mult așteptată.
