În această seară, de la ora 20:00, pe Arena Națională, se va disputa derby-ul dintre FC Rapid și FCSB, un meci de tradiție în fotbalul românesc, o partidă mult așteptată de suporterii ambelor echipe.
Rapid are un moral foarte bun, având 10 puncte obținute din ultimele 12 posibile, dar mai ales calificarea matematică în Play-Off le oferă băieților lui Marius Șumudică mai multă liniște.
De asemenea, un factor motivațional poate fi și seria de cinci victorii ale Rapidului, din tot atâtea meciuri cu alb-vișinii gazdă, obținute de la revenirea giuleștenilor în prima ligă.
- 2021: Rapid – FCSB 1-0 (Vinicius – ag)
- 2022: Rapid – FCSB 2-0 (Dugandzic, Săpunaru)
- 2023: Rapid – FCSB 1-0 (Albu)
- 2024: Rapid – FCSB 4-0 (Iacob, Rrahmani – 2, Krasniqi)
- 2024: Rapid – FCSB 2-0 (Bamgboye, Petrila)
De cealaltă parte, fecesebiștii au și ei un moral excelent, fiind lideri înaintea penultimei runde din sezonul regular, dar mai ales datorită parcursului european, aceștia calificându-se în optimile Europa League.
În clasamentul Superligii, diferența dintre cele două formații este de șapte puncte, 45 pentru Rapid, 52 pentru FCSB.
În turul sezonului regular, Rapid și FCSB s-au întâlnit tot pe Arena Națională, pe 27 octombrie 2024, partida încheindu-se fără goluri, 0-0.
RAPID
Siegrist – Manea, Ignat, Pașcanu – Onea (cpt.), Christensen, Kait (36′ Emmers), Borza – N’Jie (61′ Al. Dobre), Boupendza, Petrila (87′ Micovschi). Antrenor: Marius Șumudică.
FCSB
Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – D. Olaru (cpt.), Șut, Fl. Tănase (77′ Alhassan) – Al. Băluță (56′ D. Popa), Miculescu (84′ M. Ștefănescu), Oct. Popescu (84′ Musi). Antrenor: Elias Charalambous.
Rapid nu se poate baza în această partidă pe Andrei Borza, suspendat după ce a acumulat patru cartonașe galbene în acest sezon, dar nici pe Diogo Mendes, accidentat.
Partida de pe Arena Națională va fi condusă la centru de arbitrul Radu Petrescu, fiind asistat la cele două tușe de Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu.
Biletele pot fi achiziționate până la pauza meciului de la casele de bilete de la stadion, dar și online, de pe entertix.ro (CLICK AICI).
Accesul în stadion se face începând cu ora 18:00, însă cei care vor să intre în Fan Zone, pentru a participa la activități de recreere înainte de joc, o pot face de la ora 17:00, acest punct fiind amplasat între Peluza Nord și Tribuna a II-a.