BERGODI: EXISTĂ CALITATEA PENTRU A JUCA BINE

iulie 21, 2023

Cristiano Bergodi a redebutat pe banca Rapidului în partida cu Sepsi OSK (0-0), iar duminică va susține primul meci din deplasare cu Rapid, la Mediaș, contra lui U Cluj. Antrenorul italian a participat la conferința de presă, desfășurată la stadionul Giulești.

Cum vedeți meciul cu Universitatea Cluj?

Urmează un meci dificil, împotriva unei echipe în componența căreia se află mulți jucători care au multă experiență. Pe unii dintre ei i-am antrenat și îi cunosc foarte bine. Este un meci important pentru noi. Suntem ambițioși și ne dorim să câștigăm cele trei puncte. Trebuie să avem aceeași mentalitate atât acasă, cât și în deplasare – o mentalitate pozitivă: ambiție, dorința de a câștiga întotdeauna și de a deține controlul jocului. Ne-am pregătit bine pentru acest meci.

Este un avantaj pentru Rapid că se joacă la Mediaș?

Poate fi un avantaj pentru noi faptul că vom juca la Mediaș, având în vedere că ei nu joacă acasă, pe terenul lor. Nu știm cum este terenul de acolo, având în vedere că nu s-a mai jucat de ceva timp pe acel stadion, dar nu ne căutăm scuze. E mai bine, pentru noi, că jucăm pe un teren neutru.

Am pregătit echipa din toate punctele de vedere, dar puțin față de ceea ce îmi propun pentru că nu se poate face într-o perioadă scurtă de timp. Am lucrat la fiecare antrenament atât fizic, cât și tactic. Mai ales tactic. Îmi place să așez bine echipa în teren, mai ales că am schimbat sistemul de joc. Îmi doresc să lucrăm cât mai bine pentru a crește nivelul acestei echipe.

În cât timp vă veți putea implementa filosofia de joc?

Ne trebuie 4-5 meciuri pentru a-mi putea implementa filosofia de joc și să jucăm ceea ce îmi doresc eu. Sunt încrezător pentru că i-am văzut pe jucători foarte receptivi. Mă bucură faptul că există calitatea pentru a juca bine. Sunt convins că printr-o prestație bună din punct de vedere tehnic putem ajunge departe. Nu putem câștiga dacă nu jucăm bine.

Vă este teamă de posibilele plecări de jucători?

Nu îmi este teamă de posibile plecări de la echipă. Eu antrenez jucătorii puși la dispoziție de club. Am venit și eu cu niște cerințe, mai trebuie aduși jucători pentru că, din punct de vedere numeric și valoric, lotul nu este complet.

Cred că acest lot, întărit și cu alți jucători, poate ajunge departe. Ne putem atinge obiectivele pe care ni le-am propus. Am venit aici pentru a face performanță.

CONFERINȚA DE PRESĂ INTEGRALĂ

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top