Rapid a pierdut la Voluntari, cu 2-1, în etapa a patra a Superligii, după două greșeli personale. La finalul partidei, portarul Horațiu Moldovan și antrenorul Cristiano Bergodi au oferit declarații.
HORAȚIU MOLDOVAN
„Eu mi-am bătut echipa singur. Îmi asum această înfrângere. Nu cred că au mai ajuns la poartă, s-au apărat. Nu m-am uitat pe reluări, dar primul șut m-a surprins. Sunt un portar de națională, trebuia s-o scot. La golul doi am crezut că sunt singur.
Nu a mai avut ce să facă Braun. Nu s-a întâmplat nimic. Nu cred că am făcut un joc prost, dar dacă începi de la 0-1, e greu. Pe unde mergem, peste tot, parcă jucăm acasă. Este timpul să facem puncte. Avem timp să ne revenim. E normal să ne cheme suporterii, sunt alături de noi, le-am promis că vom fi acolo sus și nu suntem unde trebuia”, a declarat Horațiu Moldovan, goalkeeperul Rapidului.
CRISTIANO BERGODI
”Am făcut un meci slab din punct de vedere tehnic. Am greșit la multe pase. Am ajuns în careu, dar nu a fost un meci reușit să înscriem. Eu sunt primul vinovat pentru această situație. Nu vorbesc despre jucători. Totdeauna putem face mai bine. Trebuie să dăm șanse și altor jucători.
Am reglat situația în a doua repriză, dar s-au apărat bine și a fost greu să îi desfacem. Eu sunt vinovat, eu sunt antrenorul. Cu băieții am vorbit deja, trebuie să îmbunătățim anumite lucruri, dar nu vreau să vorbesc în fața presei, pentru că nu e corect ca antrenorul să dea vina pe jucători.
Nu am intrat conectați la meci. Am luat un gol în primul minut. Ne-am făcut rău singuri. Trebuie să reglăm anumite lucruri, dar nu pot spune mai mult. Ține de antrenor să îmbunătățească jocul. Nu vorbesc despre cine a jucat în prima repriză, am făcut un joc slab din punct de vedere tehnic, am greșit multe pase și nu am reușit să îi desfacem. A fost un duș rece.
Repet, e vina mea. Horațiu e un jucător bun și un portar care se antrenează bine. E o greșeală, nu se poate spune că e în pericol. Portarul trebuie să aibă siguranță și liniște. M-am gândit după meciul cu Botoșani să schimb ceva, dar poate eu nu am fost inspirat. Nu mă pune pe gânduri, dar nu am intrat cu această ambiție în meciul de azi.
Dacă am fi câștigat, eram pe locul doi. Din păcate, nu am reușit. Ce putem face? Știu ce să fac, sunt antrenor de 23 de ani, e un început sub așteptări. Nu pot să spun dacă un jucător poate juca. Sunt jucători care abia au venit la Rapid, ne antrenăm pentru meciul cu Petrolul. Jucătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să dea mai mult. Când facem lucruri bune suntem aplaudați, dar apoi mergem sub peluză și primim și huiduieli. Știu că la Rapid nu e răbdare, dar eu încerc să îmi fac treaba, să facem lucruri bune. Cred că nu e presiune acum”, a declarat Cristiano Bergodi.