BERGODI: TREBUIE SĂ STĂM ACOLO SUS

iulie 24, 2023

Cristiano Bergodi a reușit prima victorie de la revenirea pe banca Rapidului, giuleștenii impunându-se cu 3-0 la Mediaș, contra Universității Cluj.

La finalul partidei, antrenorul italian s-a declarat mulțumit de evoluația băieților săi.

„Era un meci dificil, normal că sunt mulțumit de scor. Nu a fost o surpriză, fără să fiu arogant. Am avut ocazii, am ratat în ambele reprize, prin Cîrjan, Funsho. Băieții au făcut un joc solid, mi-au plăcut foarte mult.

Am făcut presiune, am recuperat repede mingea. Dar trebuie să mai îmbunătățim multe lucruri. Sunt mulțumit de acest lot, sistemul de joc e bun, echipa e receptivă. Dar nu trebuie să ne entuziasmăm acum. 

Erau foarte importante aceste trei puncte. Sincer, îmi era frică, pentru că U Cluj e o echipă cu experiență. Nu trebuie să vorbim de titlu acum, știu se dorește asta, este presiune. Trebuie să stăm acolo sus.

Iulian Cristea a avut o mică problemă, însă în apărare există soluții. Problema e că nu avem un dublaj pentru Marko Dugandzic, care a făcut un meci foarte bun azi. Vom face ceva, probabil. Acum ne gândim la meciul de vineri, cu Botoșani”, a declarat Cristiano Bergodi.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top