BOGDAN LOBONȚ A PREFAȚAT MECIUL RAPID – U. CRAIOVA

aprilie 28, 2024

Bogdan Lobonț se află în fața celui de-al treilea meci ca „principal” pe banca Rapidului, urmând a da piept cu Universitatea Craiova, luni seară, de la 20:30, pe Giulești.

Antrenorul nostru a participat la conferința de presă premergătoare meciului din runda #7 din Play-Off.

„Nu trebuie să ne ascundem după deget. Realitatea este că atmosfera e încărcată. Ne conformăm realității și încercăm să canalizăm energia către ceea ce trebuie să facem ca să schimbăm totul în favoarea noastră. Facem tot ceea ce depinde de noi să ajungem acolo unde vrem cu toții.

Pe Marian Aioani l-am pierdut până la finalul sezonului, iar pe Hromada la fel. Sunt probleme care apar și trebuie să le gestionăm, nu avem ce face. Mai avem jucători cu mici probleme de sănătate, dar nu cred că sunt probleme pentru pentru meciul de mâine. Pot să le zic accidentări ușoare care sunt mult mai simplu de recuperat decât accidentările pe care le au Marian și Hromada.

Eu mă bazez pe toți jucătorii care sunt la Rapid. Toți jucătorii care sunt sub contract cu Rapid, asta să fie clar. După aceea sunt decizii pe care le iau eu și decizii pe care le ia clubul. Ceea ce am avut de clarificat cu Ermal Krasniqi, am clarificat atât după meci, cât și a doua zi. Lucrurile sunt foarte simple. Că persoanele din exterior comentează și analizează, n-am absolut niciun fel de problemă. Suntem diferiți, vedem lucrurile din perspective diferite.

Sunt momente când trebuie să fii dur, momente când trebuie să iei piciorul de pe accelerație. Nu cunoaște nimeni mai bine situația decât o cunosc eu.

Avem nevoie mare de puncte în ceea ce privește obiectivul final. Noi jucăm acasă, jucăm în fața propriilor suporteri. Giuleștiul va fi plin. Avem peluza în spate care ne va da o mare mână de ajutor. Băieții trebuie să-și găsească resursele pentru că sunt plini de energie.

Suntem alături de Daniel Niculae pentru că trece printr-o perioadă dificilă. Nu este ușor, indiferent cine ar fi în situația în care este el. Suntem alături de el și îi transmitem toate gândurile bune și o parte din energia noastră. Gândurile noastre bune se duc și la el. Este o figură importantă pentru Rapid”, a spus antrenorul giuleștean.

Biletele pentru partida cu Universitatea Craiova sunt disponibile online pe www.entertix.ro (CLICK AICI).

VIDEO | CONFERINȚA INTEGRALĂ

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top