CRISTIANO BERGODI @ CONFERINȚA DE PRESĂ

iulie 27, 2023

Cristiano Bergodi a participat la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Botoșani, de vineri seara, din etapa a treia a SuperLigii.

  • despre meciul de mâine…

Vom întâlni o echipă care este în căutarea unei identități de joc, încă lucrează la omogenizarea jocului, însă asta nu înseamnă că trebuie să subestimăm adversarul. Într-adevăr, au doar un punct după cele două etape disputate, dar la fiecare meci trebuie să intrăm concentrați și să fim foarte atenți la joc. Ne dorim cu toții ca la finalul partidei de mâine seară să obținem cele trei puncte.

  • despre începutul de sezon…

Echipa a avut un început destul de bun în acest sezon de campionat. Ar fi fost cu adevărat bun dacă am fi câștigat toate cele șase puncte. Am făcut un meci frumos la Mediaș și asta a dat încredere întregii comunități rapidiste – nouă, clubului, conducerii, suporterilor. Sunt încrezător că putem obține rezultate bune.

  • despre viitorul adversar…

Atunci când sunt meciuri care „pe hârtie” par ușor de câștigat îmi este cel mai frică. Nu trebuie să ne subestimăm adversarii. Trebuie să jucăm așa cum trebuie și să facem un joc bun, consistent, să ne creăm ocazii. Am făcut asta în prima parte a meciului cu Sepsi și aproape tot meciul împotriva celor de la Universitatea Cluj. Sperăm că mâine vom repeta și îmbunătăți aceste prestații bune.

Este important să nu ne subestimăm adversarii indiferent de situația prin care trec în momentul în care îi întâlnim. Fiecare meci din Superligă este greu. Va fi un test pentru noi, un test important pentru că denotă o echipă ce nu își subestimează adversarul și joacă așa cum ar trebui, o echipă care se concentrează pe ceea ce are de făcut.

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top