CS MIOVENI – RAPID 0-0

iulie 7, 2020

Rapid a început play-off-ul pentru promovare cu o remiză, 0-0, pe terenul formației de pe locul secund, CS Mioveni.

În condiții speciale, la primul joc după pandemia de Covid-19, Rapid a început jocul de la Mioveni într-un 4-3-3, foarte ofensiv, iar primele 25 de minute au fost dominate de băieții lui Dan Alexa.

Gazdele au echilibrat partida în partea a doua a reprizei, dar rezultatul nu s-a modificat până la pauză.

La 11 minute de la reluare, fostul jucător al Rapidului Raul Costin l-a faultat dur pe Alami și a fost eliminat direct.

Rapid a continuat să atace, însă Mallo și Hlistei, din poziții excelente, nu au reușit să-l învingă pe Croitoru.

Ultima jumătate de oră a fost foarte fragmentată, argeșenii trăgând de remiza ce îi menține pe locul 2 în clasament.

În prelungirile partidei, gazdele puteau da lovitura, la o fază fixă, însă Mihai Popa a reușit să respingă în două randuri.

Pentru Rapid, cel mai probabil, va urma o nouă deplasare, la Ploiești, unde va întâlni Petrolul, sâmbătă seara, pe „Ilie Oană”.

RAPID 

M. Popa – Bonnin, Mallo, A. Iacob, Goge – Lazăr (68′ V. Alexandru) – Jorza, Alami (77′ Djuric) – Sefer, Hlistei, Drăghiceanu.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top