CS MIOVENI – RAPID 1-2, ÎN ULTIMUL “AMICAL”

februarie 14, 2021

Rapid a încheiat seria jocurilor amicale din această iarnă cu o victorie, 2-1, cu CS Mioveni, revenind pe tabelă după ce la pauză conduceau argeșenii.

Fără mai multe absențe, din diverse motive, Drăghiceanu, Zunic, Benzar, Catrici, Ursu, Leasă (accidentați), Moldovan (neinclus în lot), Ignat (învoit), R. Ilie (la naționala U18), Nicolae Grigore a reușit să își continue seria de invincibilitate pe banca Rapidului, ajungând la nouă meciuri fără înfrângere, opt dintre ele în partide de verificare.

Gazdele au început în forță, iar în minutul 10, Dandea l-a faultat în careu pe Oancea, dar Virgil Drăghia a parat lovitura de pedeapsă executată de Bogdan Rusu, menținând poarta intactă.

Nu a mai reușit acest lucru în minutul 34, atunci când o centrare de pe partea stângă a fost reluată spre poartă de un argeșean, Drăghia a respins doar până la Blănaru, iar atacantul gazdelor a deschis scorul.

După pauză, băieții lui Grig au intrat mult mai motivați pe teren și au preluat “frâiele” jocului, iar pe acest fond au venit și golurile.

În minutul 51, Cătălin Hlistei trimite o minge în mâna unui fundaș al Mioveniului, iar arbitrul acordă o lovitură de pedeapsă și pentru Rapid, golgheterul nostru din campionat reușind să înscrie cu un șut puternic. 1-1.

Rapid a continuat să aibă o posesie mai bună, iar în minutul 67, un șut al lui Rareș Lazăr, de la marginea careului, a fost deviat până la Adrian Bălan, care a șutat inițial în bară, mingea i-a revenit și a împins-o în poartă pentru 2-1.

În ciuda încercărilor gazdelor de a egala, Rapid a obținut o victorie de moral, în urma unui joc dificil, împotriva unei formații ce își propune să prindă Play-off-ul, în ciuda faptului că ocupă abia poziția a 11-a în liga secundă, însă este la numai două puncte de locul 6, ocupat de U Cluj.

Pentru Rapid urmează debutul în meciurile oficiale duminica viitoare, de la ora 11:00, când la Buftea va sosi Ripensia Timișoara, ocupanta locului 15, în etapa a XVI-a a ligii secunde.

RAPID

Drăghia – I. Voicu (cpt.), Dandea, Nastos (80′ R. Costin), Finica (46′ L. Florică) – Jorza, Pănoiu (46′ R. Lazăr) – Sefer (80′ G. Toma), Al. Ioniță (80′ B. Barbu), Hlistei (80′ Goge) – Ad. Bălan (80′ Ernest). Antrenor: Nicolae Grigore. 

CS MIOVENI

I. Popescu – Oancea, Al. Iacob, Gherghe (cpt.), Șerbănică – Toma, Panait – Șerban, Rădescu, B. Rusu – Blănaru. Rezerve: Ducan – Burnea, Coșereanu, Massaro, Vereș, Ișfan, Ivan, Alexandrescu, Niță, Cristea, Preda, T. Coman. Antrenor: Alexandru Pelici. 

REZUMATUL MECIULUI

IONUȚ VOICU, după meci

NICOLAE GRIGORE, după meci

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top