CURS DE SCOUTING, ÎN GIULEȘTI

mai 16, 2024

Weekendul trecut, am fost onorați să fim parteneri oficiali ai IPSO (Organizația Internațională a Scoutingului Profesionist) pentru cursul „Level 4 First Team Scouting”, organizat la Giulești – Superbet Arena.

Într-o eră în care fotbalul se dezvoltă într-un ritm alert, este esențial ca profesioniștii din industrie să-și actualizeze constant cunoștințele. De aceea, ne-am alăturat acestui eveniment dedicat îmbunătățirii abilităților de scouting, analiză video și recrutare pentru prima echipă.

Cursul a fost conceput pentru a oferi participanților o perspectivă detaliată asupra muncii unui scouter profesionist sau a unui analist în cadrul unui club de fotbal. Prin sesiuni practice și informații de ultimă oră, cursanții au dobândit instrumentele necesare pentru a realiza procese de recrutare și analiză mai eficiente și mai precise.

Pentru că ne dorim ca activitatea noastră să se desfășoare la cel mai înalt nivel, iar dorința de a evolua constant este esențială pentru a face performanță, trei dintre antrenorii de la Academia noastră au participat, în mod gratuit, la acest curs.

Suntem mândri să anunțăm că toți cei care au participat la curs au primit certificarea CPD, recunoscută la nivel global. Acesta este doar începutul unei colaborări fructuoase între clubul nostru și IPSO, în căutarea excelenței în fotbalul profesional.

#Scouting #ProfessionalDevelopment #FootballExcellence

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top