DAN ȘUCU FELICITĂ ECHIPA PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVULUI

februarie 20, 2023

“Stimați Rapidiști,

Îmi face plăcere să mă alătur dumneavoastră în a felicita echipa pentru îndeplinirea obiectivului, calificarea în Play-Off. Sincer să fiu, dacă la începutul campionatului, după înfrângerea din prima etapă, de la Cluj-Napoca, cineva mi-ar fi spus că vom reuși să ne calificăm în Play-Off, cu patru etape înainte de terminarea sezonului regular, i-aș fi răspuns simplu: ”să te audă Dumnezeu!”

Sigur ca în aceste patru etape rămase, echipa trebuie să strângă în continuare puncte, pentru a avea cât mai multe șanse în Play-Off, dar speranța noastră este ca, odată calificați, băieții noștri vor fi mai dezinvolți și mai încrezători și, normal, cu rezultate pozitive pe tabela de marcaj.

Este un rezultat extrem de bun pentru o echipă care este abia în al doilea an de prima ligă. Vom participa în cel mai echilibrat Play-Off care a existat vreodată și avem multe argumente pentru a face o figură bună: o echipă cu jucatori valoroși, conduși în teren de un căpitan a cărui inimă bate doar pentru Rapid, un antrenor tânăr cu idei de joc moderne, care vrea sa dovedească că poate să ajungă la fel de sus și din postura de antrenor, așa cum a făcut-o ca jucător, un public extraordinar, unic în România (poate cu publicul și galeria ar fi trebuit să încep) și, de ce nu, un climat de stabilitate și echilibru la nivel economic și organizatoric.

Cu referire la aceste atribute, stabilitate și echilibru, atât de necesare pentru echipă, am vazut atacuri tot mai dese și mai agresive.

Ultimul dintre ele din partea unui anume domn Marian Iancu, care ne explica plin de aplomb cum trebuie condus clubul, cum trebuie făcute investițiile si, de ce nu, cât de slabi sunt jucătorii noștri.

Da, este același domn Iancu care, la începutul anilor 2000, și-a cumpărat ca jucărie personală un club de fotbal, Politehnica Timișoara, din bani proveniți din escrocherii și inginerii financiare, normal, ilegale.

În decursul următorilor ani, a finanțat clubul respectiv din banii contribuabililor onești, furați de la statul român. Cu aceste sume importante, clubul a crescut ca un balon de săpun. Fără logică economică, fără fundație, fără viitor.

Când balonul de săpun, logic, s-a spart, clubul a intrat în faliment, iar de atunci până acum, Timișoara a rămas fără echipă în Liga 1.

Această persoană este exponentul unei perioade în care fotbalul devenise sinonim cu: aranjamente, blaturi, evaziune fiscală și valize cu bani plimbate dintr-o localitate în alta.

Exact ceea ce speram cu toții să nu se mai întample vreodată în fotbal sau în oricare alt sport.

Va scriu dumneavostră acum despre această persoană, nu pentru ca as avea dorința de a intra într-un schimb de contre, ci pentru că acest om a început chiar să se autopropună acționar și investitor la Rapid.

Vreau să vă asigur pe dumneavoastră, fanii, susținătorii clubului, că niciodată persoane cu asemenea antecedente penale și cu un asemenea comportament nu se vor apropia de acționariatul clubului Rapid. Iar jucătorii noștri vor intra întotdeanuna în teren cu gândul de a învinge și de a-și apăra corect șansele pâna la ultima picătură de energie.

Întorcându-ne, totuși, la fotbal, nu putem decât să fim fericiți. Ne așteaptă o primavară plină de suspans și adrenalină.

Avem șansa noastră de a arătă că putem să fim la fel sau chiar mai buni decât oricare dintre competitorii noștri din Play-Off.

Felicitări echipei noastre și multă baftă în continuare!”

Dan Șucu

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top