Dragi Rapidiști,
Vineri, în mod festiv, am lansat primul produs pe care l-am dorit fabricat sub licența Rapid, berea!
Atât producătorul Nemțeana, cât și partenerul nostru Auchan (prin frumosul lor magazin din Crângași Giulești) s-au pregătit cu bere pentru două săptămâni de vânzări. Peste 3000 de sticle.
Iubirea dumneavoastră pentru club i-a luat însă pe nepregătite.
Duminică deja se epuizase tot stocul, iar astăzi, mâine, vor trebui să reaprovizioneze.
Îmi face placere să vă precizez că 10% din suma pe care dumneavoastră, suporterii, o plătiți pentru bere, intră în bugetul Rapidului și ajută la dezvoltarea viitorului giuleștean.
Noi ne-am gandit că, în cazul în care 400-500 de mii de sticle vor fi vândute într-un an, Rapid va încasa peste 100.000 de euro. Nu e foarte mult, dar nu este nici puțin. Si să nu uităm, este doar un prim produs.
Pe fabricanții berii noastre, firma Nemțeana, îi cunosc personal. I-am întâlnit în emisiunea Imperiul Leilor, unde le-am promis că le voi face o investiție pentru mărirea capacității lor de producție. Am mers personal să le evaluez fabrica și am fost foarte mulțumit de ceea ce am văzut.
Calitatea produsului lor este ireproșabilă, iar toate ingredientele sunt fabricate în România. Pe această cale, doresc să transmit oricarui fabricant interesat să vândă sub licența Rapid, că produsul pe care ni-l propun trebuie să fie în primul rând de foarte bună calitate.
Ne dorim ca în primul an să vindem peste 50 de licențe. Dacă tăticii vor să bea o bere de calitate, și pentru copii un suc de cătină sănătos ar fi binevenit! Și de ce n-ar vrea și mămicile o cafea bună sau un pahar de vin, toate sub brandul Rapid?
Idealul este sa ne întâlnim cu toții pe stadion, la meci. Să-i susținem, pe Cristi când își conduce echipa în teren și pe Liviu când își conduce în peluză galeria.
Dar daca din varii motive nu veți fi acolo, putem cu toții să susținem echipa, de acasă, din fotoliu, cumpărând produse fabricate sub marca Rapid.
Spiritul antreprenorial, creativitatea și orientarea către soluții reprezintă ADN-ul clubului nostru.
Da, trebuie să mărim bugetul clubului an de an, bazându-ne pe noi inșine, fără să stăm cu mâna întinsă la nimeni.
Licențierea poate avea impact nu doar financiar, prin mai mulți bani la buget. Transmite un mesaj către industrie, că suntem un brand capabil să ofere valoare și care își onorează promisiunile.
Clubul are mai multe meciuri, dincolo de cel de pe teren, iar FC Rapid luptă pentru victorie pe toate planurile!
Dan Șucu