DECLARAȚII, DUPĂ RAPID – FCSB

mai 20, 2024

CLAUDIU PETRILA

„Nu știu dacă este o victorie dulce pentru că este prima după nouă meciuri foarte proaste. Încheiem acest Play-Off cu capul sus și privim înainte spre noul sezon.

Pe noi nu ne-a interesat că au venit cu echipa a doua, noi ne-am făcut treaba pe teren, am dat totul și am reușit să câștigăm.

Din punct de vedere fizic, acum mă simt bine. Am reușit să revin la forma din trecut și sper să o țin așa și după vacanță, de ce nu chiar mai bine.

Cred că este prea târziu pentru a spera la o convocare la Echipa Națională. M-am „trezit” abia în ultimele două meciuri, dar speranța moarte ultima. Sper ca pe viitor, chiar dacă nu vara aceasta, să fiu și eu acolo.

Următorul sezon va fi, din nou, unul greu. Toate echipele se vor întări cu antrenori noi, cu jucători noi. Trebuie ca noi să ne ridicăm la un nivel foarte bun și să luăm campionatul.”

RĂZVAN ONEA

„Este o victorie muncită, o victorie frumoasă. Încheiem sezonul, cât de cât, cu capul sus. Știu că această victorie nu spală tot ce s-a întâmplat, dar este măcar o mică bucurie și, pentru mine, un mic cadou.

În ciuda faptului că stadionul a fost pe jumătate gol, am simțit aportul suporterilor și ținem să le mulțumim că ne-au încurajat pe tot parcursul meciului. A fost o atmosferă frumoasă, păcat că o jumătate din stadion a fost goală, însă, pe Giulești, oricât de mulți sau puțini oameni ar fi, se simte o atmosferă frumoasă.

Este un lucru bun faptul că cei de la FCSB nu reușesc să ne bată și că, aproape de fiecare dată, îi batem, dar nu trebuie să câștigăm doar cu FCSB-ul. Trebuie să jucăm la fel cu toate echipele și, probabil, asta va însemna să terminăm campionatul viitor pe o poziție superioară.

Aștept vacanța pentru a ne odihni, să ne reîncărcăm bateriile și să uităm ce s-a întâmplat, iar, odată cu începerea pregătirii, să ne punem la punct pentru sezonul viitor și să ne îndeplinim obiectivele”

BOGDAN LOBONȚ

„Lăsând la o parte jocul din seara aceasta, ne bucurăm că am reușit să spargem gheața și să închidem sezonul cu o victorie. Fotbalul este ciudat, este imprevizibil și când spun asta mă refer la faptul că Voluntari ne-a luat șase puncte și a retrogradat. Noi am reușit să luăm patru puncte FCSB-ului, echipa campioană. Într-adevăr am terminat Play-Off-ul cu o victorie, dar am terminat pe locul șase. Sunt convins că băieții care sunt la dispoziția clubului au calități foarte bune, trebuie să-și canalizeze atenția și energia la ceea ce au de făcut, atât pe durat antrenamentelor, cât și pe durata meciurilor în care joacă. Sunt băieți fenomenali.

Băieții mei, băieții pe care i-am antrenat s-au bucurat în fiecare etapă a de fotbal. Într-adevăr, fără să invoc ghinionul, am primit goluri în ultimele minute ale meciurilor, am avut două penalty-uri ratate în momente cheie și multe alte ocazii din situații favorabile. Cred că și în această seară scorul putea fi mult mai mare, ținând cont de situațiile pe care ni le-am creat. De asta revin asupra faptului că energia și atenția trebuie canalizate în această direcție.

Este normal ca fiecare jucător care este schimbat să fie dezamăgit. Toți jucătorii își doresc să joace din primul până în ultimul minut. Trebuie să facem alergi, am decis să îl schimb pe Albion pentru „standing ovation” și îmi pare rău că au fost doar 7000 de suporteri în tribune. Aș fi vrut să fie Giuleștiul plin pentru acest meci, Albion merită un „standing ovation”. A făcut un sezon fantastic, a reușit în 25 de meciuri să marcheze 17 goluri, are cifre bune. La fel și Burmaz, în minutele pe care le-a jucat a adunat cifre foarte bune.

Mă bucur pentru Funsho și pentru Claudiu că au reușit să marcheze. Claudiu a intrat așa cum trebuie intre, cu toate că la meciul de la Sfântul Gheorghe a ieșit puțin supărat. Toți trebuie să fie supărați, în primul rând pe ei, nu pe antrenor.

Pentru mine, toți jucătorii au șanse egale. Bogdan Ungureanu a demonstrat cele patru meciuri, în care a fost titular în poarta Rapidului, că poate face față. Nu i-a fost ușor să intre, având în vedere momentele prin care a trecut Rapidul. S-a prezentat „alla grande”. Cu siguranță, are mult de muncă în continuare, dar vă pot spune că are o carieră frumoasă în față.

Mă bucur de moment, trăiesc clipa și vedem ce ne rezervă ziua de mâine. Mâine este o altă zi și vrem să obținem maximum. Mergem înainte.”

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top