DEMNITATE PENTRU SUPORTERI

noiembrie 7, 2022

Am primit cu indignare vestea privind modul în care forțele de ordine au înțeles să trateze suporterii noștri înainte de intrarea în Arena Națională, pentru partida din 6 noiembrie.

Tratamentul la care aceștia au fost supuși din partea jandarmilor, care i-au separat după criterii doar de ei știute, dezbrăcat, fotografiat și inventariat ca pe niște obiecte, este unul nu doar abuziv, ci unul care încalcă unul dintre cele mai elementare drepturi ale omului: dreptul la demnitate. Acesta este un drept fundamental, recâștigat de români la Revoluție, și nu vom accepta ca el să fie terfelit din niciun motiv, cu atât mai puțin pentru simpla “crimă” de a fi membru al unei galerii.

Am luat asupra noastră munca de a umple stadioanele cu spectatori ca odinioară, pentru că am ales să conducem prin puterea exemplului și să nu așteptăm nimic de la alții.

Asemenea lui Don Quijote, pare că ne luptăm, însă, cu morile de vânt: cu cât facem mai multe ca să atragem suporterii pe stadioane, cu atât mai multe statul face ca să îi gonească.

Astfel de acțiuni desprinse din vremuri de tristă amintire nu fac decât să slăbească încrederea nu doar a suporterilor rapidiști, ci a tuturor iubitorilor de sport, în tot ceea ce înseamnă polițiști și jandarmi.

Cerem în mod public d-lui Ministru Bode să ia măsuri urgente pentru stoparea acestei practici a Jandarmeriei Române, pentru stabilirea împrejurărilor în care aceste ordine, vădit nelegale, au fost date și executate și pentru tragerea la răspundere a celor vinovați.

Le mulțumim suporterilor noștri pentru că au pus pe primul loc prezența alături de echipă și le transmitem că nu sunt singuri în fața acestor abuzuri.

Hai, Rapid!

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top