Denis Ciobotariu a participat la prima conferință de presă în calitate de jucător al Rapidului, acesta prefațând jocul cu Universitatea Craiova, de sâmbătă seara, de pe Giulești.
„Mă bucur că am ajuns aici, mi-am dorit să vin la Rapid și sunt sigur că toate lucrurile vor fi bune și bine puse la punct. Este mai bine că am venit acum, mi-am dorit, mă voi adapta mai repede și poate voi ajuta Rapidul să intre în Play-Off.
Domnul Șumudică m-a dorit și voi da tot ce am mai bun ca să nu îl dezamăgesc. Sunt pregătit să intru.
Va fi un meci foarte greu, foarte important, îi cunoaștem pe cei de la Craiova, au o echipă bună, atacă foarte bine, dar Mister a pregătit foarte bine jocul și sunt sigur că totul va fi bine.
Proiectul Rapidului mi s-a părut foarte bun, suporterii, faptul că domnul Șucu a preluat Genoa… Toate acestea arată ca Rapid va deveni un club care se va bate an de an la titlu”, a declarat noul fundaș al Rapidului.
🎙️ VEZI TOT CE A DECLARAT „CIOBI”