GRIGORE ADUCE VICTORIA, CU UN GOL ÎN PRELUNGIRI

martie 2, 2023

Rapid a învins FC Botoșani cu 2-1, după un meci cu un final nebun, Dragoș Grigore reușind golul victoriei în prelungiri.

Sebastian Mailat, golgheterul gazdelor, a avut prima șansă de gol după numai 13 minute. O cursă de aproape 70 de metri s-a încheiat cu un șut din unghi, parat excelent de portarul nostru, Horațiu Moldovan.

După o primă repriză echilibrată, Rapid a deschis scorul în minutul 42. După un corner scurt, mingea a ajuns la Alex Ioniță, cel care i-a pasat lui Ștefan Pănoiu, iar mijlocașul nostru a prins un șut frumos, de la 30 de metri, învingându-l pe Pap. A fost cea de-a treia reușită din acest sezon pentru Pănoiu.

Prima ocazie a părții secunde i-a aparținut mijlocașului de 20 de ani, Pănoiu trimițând periculos din lovitură liberă.

În minutul 57, un șut-centrare în fața porții rapidiste l-a făcut pe Junior Morais să devieze către propria poartă, însă Horațiu a avut o intervenție fantastică.

Zece minute mai târziu, Mutombo a trimis periculos cu capul, portarul nostru având o nouă paradă superbă, acesta respingând în bară.

Dugandzic a fost aproape de golul secund al Rapidului, însă lovitura sa de cap a fost prinsă de Pap.

  • Horațiu Moldovan și Eduard Pap, cei doi portari, sunt „integraliști” în acest sezon 

Tot golgheterul croat putea „închide” meciul, însă a trimis pe lângă poartă dintr-o poziție foarte bună.

La faza următoare, în minutul 90, Dican a șutat de la mare distanță, mingea a ajuns la Sekou Camara, iar jucătorul din Guinea a egalat din 7 metri.

În minutul patru din prelungiri, nou-intratul Dragoș Grigore, revenit după o accidentare, a reușit un gol fabulos, din foarfecă, după o centrare a lui Papeau, aducând victoria Rapidului.

Giuleștenii au acumulat 52 de puncte, cu unul mai mult decât FCSB, dar și cu un meci în plus, și la 9 puncte în spatele liderului Farul Constanța.

În ultimele două etape din sezonul regular, Rapid va primi vizita lui Hermannstadt, sâmbătă seara, pe Giulești, și la Ovidiu, cu Farul Constanța, pe 11 martie.

RAPID

H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Morais – Al. Albu, Emmers – Pănoiu (70′ Sefer), Al. Ioniță II (46′ Papeau), V. Costache (82′ D. Grigore) – Dugandzic (90+5′ Luckassen). Antrenor: Adrian Mutu. 

BOTOȘANI

E. Pap – Mboko (73′ M. Roman I), Mutombo, Cioiu (88′ Cărăușu), Țigănașu – V. Dican, A. Ivanov – Dragu (59′ Pinson), M. Roman II (59′ S. Camara), Mailat – Zabou (73′ E. Florescu). Antrenor: Flavius Stoican. 

Reacțiile de la finalul meciului:

Rezumatul meciului FC Botoșani – Rapid (1-2)

 

 

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top