ÎNCHEIEM SEZONUL CU O VICTORIE: 2-0, CU FCSB

mai 20, 2024

După un Play-Off slab, cu un singur punct obținut în primele nouă runde, Rapid a reușit să încheie sezonul cu o victorie, 2-0, în fața FCSB-ului.

Pe un Giulești jumătate gol, din cauza pedepsei primite la Comisia de Disciplină a FRF, giuleștenii s-au impus în fața echipei campioane, fără mari emoții, însă oaspeții și-au menajat o parte dintre jucătorii de bază.

Fecesebiștii au avut prima șansă de gol după opt minute, atunci când Miculescu a trimis puțin peste poarta lui Ungureanu (17 ani), aflat la cel de-al patrulea meci consecutiv ca titular.

În mintutul 12, Rapid a deschis scorul prin Funsho Bamgboye, cel care a urmărit mingea respinsă în față de către Vlad, după șutul lui Krasniqi. A fost cea de-a cincea reușită stagională a nigerianului, cel care a fost înlocuit de Claudiu Petrila, imediat după gol, acesta suferind o comoție la o fază anterioară.

Rrahmani, aflat în goana după golul ce i-ar fi adus titlul de golgheter, a avut o „foarfecă” superbă, însă mingea a trecut peste poarta lui Vlad.

La poarta cealaltă, Bogdan Ungureanu a avut o intervenție incredibilă, scoțând lovitura de cap din 6 metri a lui Miculescu.

Cu trei minute înainte de pauză, Claudiu Petrila a luat o acțiune pe cont propriu, după pasa lui Hasani, a făcut un dribling scurt și a înscris cu un șut plasat, la colțul lung, stabilind scorul primei reprize.

Albion Rrahmani a avut șansa de-i egala pe Coman și Otele în fruntea golgheterilor SuperLigii, însă a trimis în bară după o cursă pe partea stângă, în urma unei pase primite de la Alhassan.

Până la finalul partidei, Petrila și Oaidă au ratat și ei ocazia unui 3-0, însă Rapid a obținut cele trei puncte și și-a trecut în cont cea de-a cincea victorie consecutivă, fără gol primit, pe teren propriu, în fața FCSB-ului.

RAPID

B. Ungureanu – Onea, Săpunaru (cpt.) (46′ I. Cristea), P. Iacob, Borza – Kait (46′ Emmers), Oaidă – Bamgboye (13′ Petrila), Hasani (64′ Papeau), Krasniqi – Rrahmani (73′ Burmaz). Antrenor: Bogdan Lobonț. 

Rezerve neutilzate: V. Drăghia, A. Briciu – Braun, Bădescu,  Cepoi, G. Gheorghe, C. Cîrjan.

FCSB

A. Vlad – V. Crețu, Haruț, Chiricheș (cpt.), Panțiru (64′ L. Phelipe) – Antwi (78′ R. Pădurariu), Lixandru, Alhassan (69′ A. Pandele) – Al. Băluță (89′ M. Toma), David Popa (46′ Radaslavescu), Miculescu. Antrenor: Elias Charalambous. 

Rezerve neutilizate: M. Udrea – Oct. Popescu, M. Laszlo.

Statistici | RAPID – FCSB

Posesie: 38 % 62
Ocazii de gol: 12-10
Șuturi pe poartă: 6-2
Șuturi la poartă: 6-6
Cornere: 2-11
Atacuri periculoase: 42-65
Cartonașe galbene: 2-3 (Hasani, Oaidă / Antwi, Băluță, Pădurariu)
Cartonașe roșii: 0-0
Arbitru de centru: S. Kovacs

”Întotdeauna să câștigi un derby este ceva special. Dar, la ce s-a întâmplat în play-off, nu ar trebui să fim fericiți. A fost un derby și s-a jucat la intensitate maximă. Nu știu ce s-a întâmplat în play-off, nu am nicio explicație. S-a pierdut totul, s-a pierdut Europa. Sperăm la anul să începem mai bine.

Dacă luați primele două meciuri din play-off, am avut multe ocazii de a marca. Nu dau vina pe atacanți. După care, a venit o prăbușire a echipei și n-am mai putut să ieșim din această gaură neagră. Fanii au dreptul să fie supărați. E bine că măcar le-am oferit o victorie suporterilor în ultimul meci al sezonului.” – Cristian Săpunaru, la finalul meciului.

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top