INTERVIU: DANI DE CASTRO

ianuarie 3, 2020

În luna august, Rapid l-a adus la echipă pe Daniel Castro Reyes, preparatorul fizic ce a avut rezultate excelente în prima parte a turului, băieții noștri având o formă fizică foarte bună. Alături de Iulian Ichim, Dani și-a pus amprenta pe condiția fizică a rapidiștilor, lucru demonstrat și de faptul că Rapid a marcat cele mai multe goluri în intervalul de minute 75-90+, 9 reușite, ceea ce reprezintă 28% din totalul de 32.

La final de an, Dani (30 de ani), fost preparator fizic la Rayo Vallecano, ne-a acordat un interviu, în care vorbește despre adaptarea la România, despre situația fizică a Rapidului, dar și despre omul Daniel Castro.

R: Salut, Dani! Povestește-ne puțin despre perioada de început la Rapid. Cum ai primit oferta, care a fost impactul cu Bucureștiul, ce știai despre România? 

DC: Încă din prima clipă m-am simțit foarte confortabil, în special datorită staff-ului tehnic, a oamenilor din club și a jucătorilor, care m-au primit foarte bine. Primul contact l-am avut prin preparatorul Javi Reyes, cel care a colaborat cu Cosmin Contra la naționala României. Cei din conducerea Rapidului au luat referințe despre mine, m-au sunat și mi-a fost foarte ușor să accept, mai ales că am avut ocazia de a lucra la un club istoric. Nu știam foarte multe despre România, doar ce am aflat de la compatrioții mei ce au lucrat înainte aici.

R: Cât de ușoară a fost adaptarea la viața din România?

DC: Foarte ușoară. Când lucrezi cu oameni buni, orice schimbare se face fără probleme. Aici, la Rapid, există un grup de oameni incredibil. 

R: Ai fost preparator fizic la Rayo Vallecano și la alte echipe din Spania. Care este diferența dintre români și spanioli, din punct de vedere fizic?

DC: Sunt metodologii de lucru diferite, dar dorința de a lucra este aceeași. Astăzi, fotbalistul profesionist este foarte conștient de cât de important este să ai grijă de tine și să lucrezi la corpul tău, pentru a îl îmbunătăți.

R: Care este jucătorul ce te-a impresionat cel mai mult din punct de vedere fizic, la antrenamente sau la meciuri?

DC: Cred că Ionuț Voicu, pentru că se antrenează cu energia unui junior și este un exemplu pentru tineri. Este o mândrie să îl ai căpitan la Rapid. 

R: Care crezi că este cel mai puternic adversar din Liga 2?

DC: Nu-mi place să mă gândesc la adversari, ci doar la faptul că, dacă ne atingem potențialul maxim, rivalii trebuie să se îngrijoreze. Trebuie doar să ne antrenăm și să muncim. 

R: Cum vezi partea a doua a campionatului?

DC: Cu mult entuziasm. Vom lucra foarte mult în această pauză competițională, pentru a crește și mai mult. 

R: Cum te-ai descrie, în câteva cuvinte?

DC: Am încercat întotdeauna să las o amintire frumoasă despre mine, pe oriunde am trecut. Mă gândesc mereu la cei din jurul meu și întotdeauna fac tot posibilul să fiu și mai bun. 

R: Ce îți place să faci în timpul liber?

DC: Să călătoresc, să mă întâlnesc cu prietenii, să descopăr locuri și oameni noi, iar România este o țară spectaculoasă. 

R: Ce îți place cel mai mult la București și ce nu?

DC: Este un oraș minunat, mereu ai câte ceva de făcut, dar în același timp sunt multe parcuri liniștite, unde te poți plimba. Îmi place acest contrast. În schimb, mă obișnuiesc mai greu cu frigul. 🙂

R: Ai un mesaj pentru suporterii Rapidului?

DC: MULȚUMESC! Nu există un cuvânt mai potrivit. Ei au susținut mereu echipa și chiar ai impresia mereu că joci în 12, datorită încurajărilor lor. Vom lucra pentru a le oferi o mare bucurie la final de sezon. Și vă doresc să aveți un an minunat! Hai Rapid! 

 

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top