ZIUA 2: 02 februarie 2019
După o zi obositoare, în care delegația rapidistă a stat mai mult prin aeroporturi și în avione, a venit și prima zi serioasă de cantonament.
Cum Daniel Pancu nu lasă nimic la voia întâmplării, antrenorul nostru a făcut un program strict, iar trezirea se dă dis-de-dimineață, micul dejun fiind servit la ora 7:45.
La 9:30, jucătorii erau deja pe terenul de antrenament, unde nimeni nu a fost menajat. Singurul învoit a fost mijlocașul Drăghiceanu, cel care a fost răcit, însă care se recuperează destul de bine.
S-a lucrat intens, toți jucătorii au fost conectați 100% la comenzile staffului tehnic, fiecare dornic să-l impresioneze pe Daniel Pancu, concurența fiind extrem de acerbă pe toate posturile.
După două ore de antrenament, băieții au revenit la hotelul Melas, unde s-a servit prânzul, după care s-au băgat direct la somn și odihnă.
O parte din staff a încercat pentru prima dată aparatele din micuța sală de forță a hotelului, deoarece la Rapid toată lumea trebuie să fie în formă.
La ora 15:15, toți jucătorii au coborât în cafetăria hotelului, unde au băut o apă sau o cafea, socializând câteva minute înainte de ședința tehnică.
În sala de conferințe, Daniel Pancu i-a adunat pe băieți și timp de 30 de minute le-a prezentat „Principiile jocului de atac”, semn că ofensiva va fi cuvântul de ordine în returul de campionat.
Cu zâmbetul pe buze, dar și cu concentrarea specifică lui Nicolae Grigore și Daniel Pancu, cei care sunt atenți la fiecare detaliu, s-a plecat spre terenul din resortul Miracle, unde s-a desfășurat cel de-al doilea antrenament al zilei.
A urmat un nou antrenament solicitant, de aproximativ două ore, refacerea făcându-se la sala de forță, însă și pe plajă, o parte dintre jucători intrând câteva minute cu picioarele în apa Mării Mediterane.
După o cină bine calculată, fiecare jucător fiind extrem de atent la nutriție, chiar dacă există foarte multe tentații la un hotel all-inclusive, a urmat relaxarea, cu o seara de plimbare în împrejurimile hotelului sau de rummy, până la ora 22:00, când s-a dat stingerea pentru cea de-a doua zi de cantonament.