LANSARE SPECIALĂ PENTRU #FIFA23

Clubul Rapid a organizat un eveniment special de lansare a celui mai popular joc online, FIFA 23!

La stadionul Giulești, începând cu ora 9:00, s-au deschis porțile celor care au dorit să joace pentru prima dată jocul apărut ieri.

Spectacolul din foayerul stadionului Rapid a cuprins jocuri 1v1 masculin, 2v2, dar și un turneu feminin, acesta fiind una dintre atracțiile zilei.

Ziua a continuat cu un turneu 2v2 și cu eSuperLiga preview, o surpriză pregătită de Superbet pentru toți pasionații de FIFA.

Un alt moment special al zilei a fost reprezentat de jocul 2v2 ce a pus față în față jucătorii echipei mari.

Alex Ioniță a format echipă cu Toni Sefer, aceștia înfruntând dublul Alex Albu/Răzvan Onea. În cele din urmă, primii au câștigat înfruntarea, însă foarte greu, la loviturile de departajare.

Show-ul de lansare a jocului poate fi urmărit aici:

Organizarea acestui eveniment a fost impecabilă, nu mai puțin de 42 de posturi (console PlayStation 4&5, Xbox One S și PC-ur) fiind disponibile celor prezenți, pe lângă monitoare, controllere și mobilier.

Le mulțumim tuturor celor ce au fost prezenți alături de noi în această zi, precum și voluntarilor, sponsorilor și celor ce s-au ocupat de organizarea acestui eveniment. Toate detaliile legate de acest eveniment pot fi găsite pe FC Rapid 1923 Esports!