MARKO DUGANDŽIĆ ESTE NOUL JUCĂTOR AL RAPIDULUI

iulie 22, 2022

Rapid are un nou vârf, reușind să îl transfere pe atacantul croat Marko Dugandžić, de la campioana CFR Cluj.

În vârstă de 28 de ani, Dugandžić, jucător ce a jucat în prima etapă 73 de minute, chiar împotriva Rapidului, a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

„Știu că Rapid este cel mai mare club din istoria României. Am auzit doar lucruri bune despre club. Am decis să vin pentru a avea mai multe oportunități să joc, să fac lucruri mărețe cu Rapid, să ajungem în play-off. Avem obiective bune pentru următorii 2-3 ani și sper că totul va merge bine”, a declarat Marko la sosirea în Giulești.

În carieră, pe lângă formația clujeană, croatul a mai evoluat pentru Osijek (Croația), Ternana (Italia), Matera (Italia), FC Botoșani și Sochi (Rusia).

Marko este internațional croat de juniori și tineret, acesta bifând prezențe la naționalele U21 (1/0), U19 (10/6), U18 (6/6) și U16 (2/0) ale Croației.

Dugandžić este cea de-a șaptea achiziție a Rapidului din această vară, după Paul Iacob (Chindia), Florin Ștefan (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Andrei Ciobanu (Farul Constanța), Codruț Sandu (CSA Steaua) și Damien Dussaut (liber).

CARTE DE VIZITĂ

NUME: Marko Dugandžić

DATA NAȘTERII: 7.04.1994 (Osijek)

POST: atacant

ÎNĂLȚIME: 1,90 m

COTĂ TRANSFERMARKT: 500.000 de euro 

ECHIPE:

  • 2022/23: CFR Cluj (L1) 1/0
  • 2022/23: CFR Cluj (Liga Campionilor) 2/0
  • 2021/22: CFR Cluj (L1) 13/1
  • 2021/22: Sochi (Rusia 1) 4/1
  • 2021/22: Sochi (Conference League) 3/2
  • 2020/21: Sochi (Rusia 1) 14/1
  • 2020/21: FC Botoșani (L1) 5/2
  • 2020/21: FC Botoșani (Europa League) 2/1
  • 2019/20: FC Botoșani (L1) 13/8
  • 2019/20: Osijek (Croația 1) 3/0
  • 2019/20: Osijek (Europa League) 1/0
  • 2018/19: Osijek (Croația 1) 3/0
  • 2017/18: Matera (Italia 3) 25/5
  • 2016/17: Ternana (Italia 2) 3/0
  • 2015/16: Ternana (Italia 2) 12/1
  • 2014/15: Ternana (Italia 2) 6/0
  • 2014/15: Osijek (Croația 1) 6/0
  • 2013/14: Osijek (Croația 1) 26/3
  • 2012/13: Osijek (Croația 1) 6/0
Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top