FC Rapid a decis ca, din cauza situației dificile prin care trece întreaga planetă, implicit fotbalul românesc, jucătorii, staff-ul și membrii conducerii clubului nostru să intre în șomaj tehnic pe durata stării de urgență instituite de Guvernul României.
“Le-am transmis jucătorilor, am avut discuții cu ei, iar ei au răspuns foarte bine. Am decis ca toți jucătorii și oamenii din club să intre în șomaj tehnic, pentru a proteja clubul. Nu cred că este cineva absurd să nu înțeleagă situația critică prin care trecem”, a declarat Ovidiu Burcă, președintele clubului.
Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat că starea de urgență, începută pe 16 Martie 2020, cauzată de pandemia de Covid-19, se va prelungi cu încă o lună, până pe 15 Mai 2020, astfel încât, cel puțin până la acea dată nu se va desfășura nicio competeție sportivă pe teritoriul țării.